Campanie împotriva consumului de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campanie împotriva consumului de droguri

Politică 07 Iulie 2009 / 00:00 440 accesări

Primăria Cernavodă şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa au derulat, pe parcursul a trei luni, campania „Cernavodă, oraşul meu fără droguri”. Acţiunea a avut drept scop prevenirea consumului de droguri, alcool şi tutun prin implicarea elevilor de liceu în diverse activităţi de promovare a mesajelor antidrog. Obiectivele atinse de organizatori sînt conştientizarea de către tineri a riscurilor pe care le presupune consumul de droguri, alcool şi tutun, diminuarea numărului de consumatori, dezvoltarea sentimentului de responsabilitate pentru propriile decizii şi alegerea unui stil de viaţă sănătos. Beneficiarii direcţi ai campaniei au fost elevii Liceelor Anghel Saligny şi Grupului Şcolar Energetic din Cernavodă, iar beneficiarii indirecţi, părinţii, cadrele didactice şi comunitatea în ansamblul ei. În cadrul campaniei, administraţia locală a organizat, ieri, un cross pe strada principală din centrul oraşului, la care au participat aprox. 100 de elevi ai şcolilor generale şi liceelor din oraş. Cîştigătorii premiilor I, II şi III au primit premii în bani, iar ceilalţi participanţi au primit tricouri inscripţionate cu mesajul: „Cernavodă, oraşul meu fără droguri”. Tot ieri a avut loc premierea concursului de eseuri literare cu tema campaniei. Laurenţiu Ionescu, elev în clasa a IX-a la Grupul Şcolar Energetic a obţinut premiul I, în valoare de 70 de lei, Ionuţ Petculescu a obţinut premiul al doilea, în valoare de 40 de lei, premiul III l-a obţinut Francesca Maria Muşat, iar menţiunea, Iolanda Florina Andrei, ambele fiind eleve la Grupul Şcolar Energetic. „Mulţi tineri nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le implică distribuţia şi consumul de droguri sau nu realizează efectele implicării lor în astfel de operaţiuni. De aceea, implementarea unui astfel de proiect este benefică atît pentru elevi, cît şi pentru comunitate, în general. Administraţia locală îşi propune să continue această campanie în anul şcolar următor, prin organizarea unor alte acţiuni care să îi implice pe tinerii din Cernavodă”, a declarat primarul Cernavodei, Mariana Mircea.



12