Campanie împotriva prejudecăţilor faţă de comunitatea rrom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campanie împotriva prejudecăţilor faţă de comunitatea rrom

Monden 09 Aprilie 2010 / 00:00 452 accesări

Campanie de sensibilizare

Apelul comunităţii rrom adresat UE de a trece de la vorbe la fapte în ceea ce priveşte combaterea discriminării a fost ascultat de Consiliul Europei. Acest for a declanşat campania Dosta!, în încercarea de a elimina stereotipiile faţă de rromi. Campania o are ca protagonistă pe actriţa şi regizoarea franceză Fanny Ardant. Actriţa în a cărei filmografie se numără peste 50 de filme regizate de nume mari ale celei de-a şaptea arte apare într-un filmuleţ de şase minute, realizat în Italia. Fanny Ardant denunţă intoleranţa şi excluderea din şcoli a copiilor rromi. Angajamentul său în această campanie este determinat pentru publicul ţintă vest-european graţie popularităţii şi simpatiei de care se bucură actriţa.

Evenimente oficiale

Campania a fost lansată în Bulgaria de Ziua Internaţională a Rromilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 8 aprilie. Ziua specială a fost decretată în urma Congresului Mondial al Rromilor, desfăşurat în perioada 6-8 aprilie 1971. Reprezentanţii ONG-urilor rrome din 14 ţări au puse bazele Organizaţiei Internaţionale a Rromilor, au adoptat cuvântul rrom, drapelul - având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, similară cu Askok Chakra, roata de pe steagul Indiei, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte, nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei. “Opre Roma” a fost adoptat ca moto, iar “Gelem, gelem / Am călătorit, am călătorit”, compus de Jarko Jovanovic, a fost acceptat ca imn internaţional al rromilor. De Ziua Internaţională a Rromilor au mai fost organizate evenimente în cadrul campaniei Dosta! şi în ţara noastră, dar şi în Slovenia, în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, precum şi la sediul Consiliului Europei de la Strasbourg.

Ajunge!

Raportorii Consiliului Europei au exprimat îngrijorare cu privire la manifestările rasiste împotriva celor circa 12 milioane de rromi care trăiesc pe bătrânul continent. Totodată, s-au înregistrat violări repetate ale Articolului 14 din Carta Europeană a Drepturilor Omului referitor la interzicerea discriminării în majoritatea celor 47 de state membre ale Consiliului Europei. Aşa a apărut nevoia unei campanii de sensibilizare a opiniei publice pentru o bună convieţuire a comunităţii rrom alături de populaţiile majoritare. Campania se desfăşoară sub motto-ul Dosta!, în traducere Ajunge!, şi va include mai multe videoclipuri dinamice, dar şi un filmuleţ, ce vor fi difuzate pe toate suporturile media. În proporţie de peste 90% sedentari, rromii sunt consideraţi, în continuare, indezirabili în Europa, unde se înghesuie în cartiere de locuinţe improvizate şi sunt supuşi expulzării. În numeroase ţări, nu este legală realizarea unui recensământ al rromilor, iar datele din domeniul educaţiei şi participarea lor la piaţa muncii sunt inferioare faţă de restul populaţiilor.



12