Campania iniţiată de Parlamentul European (PE) pentru alegerile europene, în scopul stimulării participării la vot, în România, se va axa asupra unor teme precum energia, migraţia, bugetul şi modalităţile de cultivare a plantelor, iar targetul campaniei vor fi tinerii, femeile, persoanele din mediul rural şi pensionarii. Campania de comunicare a PE pentru stimularea participării la vot a cetăţenilor celor 27 de state membre va fi bazată pe principiul \"opţiunii\" alegătorului şi va avea ca mesaj central \"Tu decizi!\". \"Un principiu important este faptul că acest mesaj unitar al campaniei este opţiunea sau alegerea. Alegerea pe care o face cetăţeanul în raport cu multiplele opţiuni posibile. (...) Acest accent pus pe ideea de opţiune sau alegere va provoca discuţii şi poate şi polemici, vor exista poate şi critici, dar sperăm să existe şi sprijin şi înţelegere pentru originalitatea acestei campanii electorale\", a declarat consilierul de presă al Biroului de Informare al PE în România, Mădălina Mihalache. Ea a precizat că această campanie iniţiată de PE \"este instituţională, nu este politică, nu este partizană\" şi va fi focalizată pe teme de impact asupra vieţii cotidiene, pentru a evidenţia importanţa alegerilor pentru PE. Firma de comunicare Scholz & Friends, angajată pentru realizarea acestei campanii, a venit cu zece teme principale care vor fi promovate: energie şi schimbare climatică, pieţe financiare, siguranţa cetăţeanului, cercetare, bugetul UE, protecţia consumatorului, migraţie, anti-discriminare, standardizare, surse de energie pentru transport. Din aceste zece teme, fiecărui stat membru îi revin cîte patru, considerate în urma studiilor efectuate a fi definitorii pentru ţara respectivă, care vor fi promovate prin panouri publicitare, cu ajutorul unor instalaţii tridimensionale. Temele vor fi abordate sub forma unor întrebări menite să stîrnească discuţii şi o conştientizare a alegătorilor asupra importanţei alegerilor. Pentru România, cele patru întrebări puse, retoric, electoratului sînt: \"De unde ar trebui să provină alimentele noastre?\"; cu referire la produsele alimentare biologice, modificate genetic sau cele convenţionale; \"Ce fel de energie ne dorim?\", \"Cît de deschise trebuie să fie graniţele noastre?\" şi \"Unde ar trebui să ne investim banii?\". Va fi şi o campanie de afişaj în transportul public local, inclusiv în reţeaua SNCFR. Totodată, campania va fi susţinută şi prin spoturi TV şi radio, personalizate pentru fiecare ţară, în 34 de versiuni lingvistice, care vor fi prezentate cu două săptămîni înainte de data alegerilor, prin forma unor jurnale de ştiri, avînd ca mesaj \"Tu decizi care vor fi ştirile de mîine\". De asemenea, pe lîngă \"mapele, pixurile, insignele adaptate la nevoile publicului din România distribuite în număr foarte mare\", în România vor fi organizate opt evenimente pentru tinerii care votează pentru prima oară. Campania \"Primul meu vot European\" va fi organizată în centrele universitare de dimensiuni mijlocii precum Craiova, Piteşti, Constanţa, Galaţi, Bacău, avînd ca target tinerii cu vîrste cuprinse între 18 şi 20 de ani. Cetăţenii vor putea să comunice mesajele lor către PE prin intermediul cabinelor multimedia, una fiiind înfiinţată şi în România, unde alegătorii îşi vor putea înregistra un mesaj. Toate mesajele vor fi afişate în faţa PE pe nişte ecrane gigantice.