Campanie internă de partid pe bani publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PDL. Şantaj

Campanie internă de partid pe bani publici

Politică 16 Aprilie 2011 / 00:00 621 accesări

Războiul intern din PDL ne arată adevărata faţă a portocaliilor. În lupta pentru un nou mandat de preşedinte al PDL, Emil Boc foloseşte banii românilor pentru a-i şantaja pe primari. Cu alte cuvinte, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene care îl susţin pe Boc pentru un nou mandat primesc fonduri pentru proiecte. Cei care îl susţin pe Vasile Blaga sunt tăiaţi de pe listă. Aşa s-a întâmplat şi cu primarii din Constanţa care, după ultima şedinţă de Guvern desfăşurată la mijlocul acestei săptămâni, nu au primit niciun leu de la Guvern. În respectiva şedinţă, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care au fost alocaţi bani pentru reabilitarea unor drumuri. Tulcea, Neamţ, Dolj sau Dâmboviţa s-au numărat printre judeţele privilegiate care au primit bani de la Elena Udrea pentru a-şi reface drumurile. Primarii din Constanţa ar fi putut fi şi ei pe lista milostivă a Guvernului dacă unii membri din conducerea PDL Constanţa nu s-ar fi grăbit să semneze pe lista de susţinători a moţiunii lui Vasile Blaga. În aceste condiţii, proiectele primarilor din judeţul Constanţa rămân în continuare tot pe hârtie, pentru că banii din bugetul de stat sau din fondul de rezervă al premierului se îndreaptă doar spre cei care îl susţin pe Boc. Cu toate astea, portocaliii continuă să obţină voturi în diferite localităţi unde sunt alegeri parţiale. Cel mai elocvent este cazul unei localităţi din Tulcea, acolo unde PDL a reuşit să câştige alegerile parţiale după ce a împărţit locuitorilor 15.000 de pui. Revenind la Constanţa, nu putem trece cu vederea o altă problemă ce ţine tot de PDL. Prezent la lansarea moţiunii lui Vasile Blaga, deputatul PDL Cezar Preda a declarat că PDL are nevoie de o schimbare pentru că altfel PDL tinde să ajungă pe mâna unor dansatori şi cântăreţi ai muzicii lui Michael Jackson. “Trebuie să ne întoarcem faţa şi către cei care au pierdut, cum este judeţul Constanţa, şi nu să dăm bani numai primarilor din Ardeal sau Banat. Trebuie să dăm funcţii de secretar de stat şi organizaţiei de la Constanţa şi să lăsăm dansatorii de genul lui Tălmăcean, căruia i-a fost dat pe mână Consiliul de Administraţie al Administraţiei Porturilor Maritime”, a declarat Cezar Preda. Imediat după această declaraţie, conducerea Administraţiei Porturilor a explicat că informaţia este eronată. „Conducerea APM precizează că, în prezent, Edmond Tălmăcean nu face parte din Consiliul de Administraţie. Edmond Tălmăcean a făcut parte din Consiliul de Administraţie al APM Constanţa în perioada februarie-noiembrie 2005, ca reprezentant din partea Ministerului de Finanţe”, se arată într-un comunicat al APM Constanţa. Războiul intern din PDL ne arată de fapt că nimeni nu ştie nimic din ceea ce se întâmplă la nivel local şi că numirile în anumite funcţii nu se fac decât după ureche sau după cât de consistentă este „recompensa” pentru cei care fac numirile.



12