Aproximativ 20 de regizori şi producători din Europa au semnat o scrisoare adresată preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care îşi manifestă îngrijorarea cu privire la soarta regizorului ucrainean Oleg Sentsov, arestat în Rusia, sub suspiciunea de participare la proiecte teroriste în Crimeea. Printre cei 19 semnatari se numără regizorul spaniol Pedro Almodovar, finlandezul Aki Kaurismaki, britanicii Ken Loach, Stephen Daldry şi Mike Leigh, francezul Bertrand Tavernier sau germanul Wim Wenders. ”Potrivit informaţiilor disponibile în prezent, regizorul ucrainean Oleg Sentsov a fost arestat de serviciile secrete ruse (FSB), la casa sa din Simferopol, la 11 mai şi transportat la Moscova, unde este deţinut în aşteptarea unui proces”, se explică în scrisoarea publicată pe site-ul Academiei Europene de Film. ”Nu există nicio informaţie oficială cu privire la acuzaţiile împotriva sa, de aproape trei săptămâni”, precizează semnatarii.
Oleg Sentsov, în vârstă de 37 de ani, a fost una dintre figurile marcante ale mişcării din Piaţa Maidan, care l-a forţat pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, să renunţe la putere. Pe 30 mai, FSB şi-a anunţat intenţia de a-i pune sub acuzare în curând pe Oleg Sentsov şi pe alte trei persoane pentru terorism, organizarea unui grup terorist şi trafic de arme, capete de acuzare ce i-ar putea aduce regizorului 20 de ani de închisoare. FSB-ul suspectează că aceştia aparţin facţiunilor paramilitare de extremă dreapta şi că au plănuit distrugerea de linii de înaltă tensiune, a unui pod de cale ferată şi a unui memorial dedicat celui de-al Doilea Război Mondial.