Scrierea unui SMS pe telefonul mobil, la volan, multiplică de 23 de ori riscul producerii unui accident rutier. Cel puţin asta arată statisticile realizate de Renault Technologie Roumanie. “Datele arată faptul că folosirea telefonului în timpul condusului multiplică riscul unui accident de cinci ori în cazul unei convorbiri şi de nu mai puţin de 23 de ori în cazul scrierii unui SMS”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Cristian Nevzoreanu, director Afaceri Publice pentru RTR şi pilot al activităţii de siguranţă rutieră pentru grupul Renault România. Între anii 2000 şi 2008, numărul accidentelor rutiere soldate cu morţi a crescut în România cu 22%, în timp ce în aceeaşi perioadă, la nivel european, numărul evenimentelor rutiere a scăzut cu 28%, potrivit RTR. În Franţa, numărul accidentelor soldate cu morţi a scăzut cu 47%, în Germania, cu 41%, iar în Bulgaria a crescut cu 4%. România şi Bulgaria sînt singurele ţări din Uniunea Europeană în care numărul de victime a crescut. La nivel european, ţinta este reducerea cu 50% a deceselor cauzate de accidente rutiere în perioada 2010-2011, adică salvarea a 27.000 de vieţi omeneşti. “Prin aderarea la Uniunea Europeană în 2007, şi România a acceptat această ţintă”, a spus Nevzoreanu. În ideea de a preveni accidentele rutiere, Renault, Orange şi Poliţia Capitalei au lansat o campanie de responsabilizare a şoferilor, cu numele “Eşti aşteptat acasă în viaţă!”. În cadrul proiectului, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a fost de acord să înregistreze un mesaj pentru apelurile în aşteptare din reţeaua Orange. După activare, persoanele care vor contacta acel abonat vor auzi în cască, peste mesajul sonor specific iniţierii apelului, vocea oficialului Poliţiei, cu următorul mesaj: “Sînt comisarul-şef Christian Ciocan şi îţi recomand să foloseşti cu responsabilitate telefonul mobil cînd eşti la volan. Respectă legea şi foloseşte telefonul în timpul condusului numai dacă este prevăzut cu dispozitiv tip mîini libere. Nu uita, eşti aşteptat acasă în viaţă!\".