În marile centre comerciale, pe geamurile tuturor magazinelor care comercializează articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt anunţate deja mari reduceri de preţuri. Produse care până acum erau vândute la preţuri destul de mari, acum se află în vânzare la jumătate sau chiar la un sfert din preţurile afişate iniţial. Cu toate acestea, doar 10 agenţi economici din Constanţa şi-au anunţat la Primărie intenţia de a practica reduceri, aşa cum impune legislaţia în vigoare. „Agenţii economici nu plătesc nicio taxă la Primărie. Trebuie doar să ne înştiinţeze în legătură cu intenţia de a practica reduceri. Dacă nu au timp să ajungă la noi, pot trimite notificarea prin poştă. Însă până acum am primit foarte puţine înştiinţări“, a declarat directorul executiv al Direcţiei Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa, Ionuţ Pripişi. Nici perioada nu este respectată de agenţii economici. Conform legislaţiei, magazinele pot vinde din 15 ianuarie îmbrăcăminte şi încălţăminte la preţ redus, după ce notifică primăria cu privire la perioada de soldare, care nu poate fi mai mare de 45 de zile, dar şi despre produsele de sezon la care vor aplica reducerile. Perioada de soldare este stabilită de lege între 15 ianuarie şi 15 aprilie pentru produsele de toamnă - iarnă. Notificarea privind vânzările de soldare trebuie făcută cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor. În formularul de notificare a vânzărilor sunt trecute datele comerciantului, numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea şi cantitatea existentă a articolelor, precum şi lista cu denumirea, numărul şi data documentelor emise de furnizorii produselor respective. Comercianţii care nu respectă dispoziţiile legale privind vânzările de soldare pot fi amendaţi cu sume între 2.000 şi 10.000 de lei. De asemenea, cei care vând produse de sezon la preţ redus fără să notifice primăria pot primi amenzi care pot ajunge până la 2.000 de lei.