Campaniile împotriva violenţei în şcoli nu dau rezultatele scontate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Elevii constănţeni, mai realişti decît profesorii

Campaniile împotriva violenţei în şcoli nu dau rezultatele scontate

Eveniment 09 Noiembrie 2006 / 00:00 643 accesări

În urma dezbaterii organizate, ieri, de Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE), avînd în discuţie recentul caz de agresiune împotriva unei eleve de la Grupul Şcolar “Ion Bănescu” din Mangalia, s-a hotărît anularea campaniei împotriva violenţei. “După cum am mai afirmat, o considerăm o problemă de actualitate a adolescenţei însă divergenţele între oameni au fost, sînt şi vor fi. Diferenţa dintre caractere şi temperamente va genera în mod permanent conflicte. Devine grav atunci cînd apar victime, însă nu noi sîntem în măsură să luăm atitudine. Iniţial, am hotărît elaborarea acestei campanii, însă cugetînd puţin, am realizat că nu ar fi nici prima, nici ultima campanie de acest gen, fiind inutil să plagiem. Deficienţele de comportament nu se află în domeniul de acţiune al CJE, astfel încît considerăm că ar fi o măsură pe care noi am lua-o doar de ochii lumii, pentru a nu se crea impresia că nu acţionăm”, a declarat preşedintele CJE, Cristina Grozea. Ea a mai spus că printre elementele-cheie ale activităţii CJE se numără şi obligaţia de a desfăşura activităţi în folosul elevilor, realizînd proiecte cu finalizare concretă şi rezultate evidente, nu doar formale.

În ceea ce priveşte actele de violenţă, CJE consideră că această campanie nu ar da nici rezultatele scontate şi ar însemna o irosire de timp şi energie motiv pentru care reprezentanţii elevilor preferă să profite de resursele umane şi intelectuale în alte scopuri. “Într-adevăr, vom aduce în discuţie acest subiect şi vom descuraja aceste comportamente ale elevului în cadrul proiectelor noastre viitoare şi, primul demers îl vom face sîmbătă, 11 octombrie, în cadrul extra-şedinţei organizate la Palatul Copiilor la care vor participa din fiecare liceu, colegiu şi grup şcolar preşedintele Consiliului elevilor, directorul educativ sau adjunct şi cîte patru elevi, reprezentanţi ai fiecărui an de studiu. Vor exista dezbateri pe această tema şi vom face recomandarea tratării acestui subiect în cadrul orelor de dirigenţie din următoarele două săptămîni”, a mai spus Cristina Grozea. Ea a declarat că printre cauzele care generează violenţa se constată lipsa de instruire, anturajul neadecvat al tinerilor şi lipsa de interes pentru şcoală. Practic, s-a ajuns la această situaţie din cauza sistemului permisiv, a “transformărilor” din domeniul învăţămîntului care nu au fost tocmai inspirate, din cauza unor cadre didactice la fel de dezinteresate de meseria pe care şi-au ales-o, de incorectitudinea evaluării elevilor, distrugînd astfel încrederea în ceea ce înseamnă şcolală. Nu trebuie uitat că fiecare unitate şcolară are elev de serviciu, profesor de serviciu care este obligat să supravegheze pe timpul pauzelor ceea ce se petrece în unitatea de învăţămînt. Dacă fiecare şi-ar face datoria cazurile de încăierări în şcoli ar fi reduse considerabil mai ales că, potrivit preşedintelui CJE, cazul elevei bătute la Mangalia pentru că nu a chiulit cu clasa, nu este singular, iar estomparea acestui fenomen nu va fi realizată indiferent cîte campanii anti-violenţă se vor face. Soluţia este schimbarea sistemului, responsabilizarea colectivelor de cadre didactice şi corectitudinea, chiar şi atunci cînd se aplică o sancţiune.



12