Trei dintre cele patru echipe care evoluează în această seară nu au venit în Liga Campionilor din postura de campioane, dar mai mult ca sigur vor obţine titlul în întrecerile interne la finalul acestui sezon. Două dintre ele vor avea timp să se ocupe temeinic de sărbătoarea titlului după partidele de azi, cel mai probabil acestea urmând să fie PSG şi Juventus. Francezii au sperat să treacă de marea favorită la câştigarea trofeului, dar partida din tur le-a cam temperat ambiţiile parizienilor. Totuşi, PSG mai poate spera la o victorie miraculoasă, spaniolii având probleme mari cu alcătuirea unei echipe competitive, Mascherano fiind suspendat, iar Adriano, Puyol şi Messi sunt accidentaţi. Gazdele speră într-o recuperare miraculoasă a lui Messi, dar chiar şi fără el FC Barcelona ar trebui să se califice în semifinale. Mult mai grea misiune pentru Juventus, care trebuie să câştige la trei goluri diferenţă pentru a se califica mai departe, sau cu 2-0 pentru a ajunge în prelungiri. Dar după prestaţia mediocră din tur este greu de crezut că italienii pot pune probleme unei echipe care a stabilit recordul de a câştiga cel mai devreme titlu din Bundesliga, după victoria de la Frankfurt, din weekend! Bayern îl are doar pe Kroos accidentat, dar bavarezii pot alinia oricând două echipe competitive chiar şi pentru UCL!
Programul din această seară, ambele partide fiind programate de la ora 21.45: FC Barcelona - PSG (în tur: 2-2, în direct la Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1) şi Juventus Torino - Bayern Munchen (în tur: 0-2, în direct la Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2).