Campionatul Mondial de Dans Urât

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campionatul Mondial de Dans Urât

Monden 26 Octombrie 2010 / 00:00 471 accesări

Un grup format din patru liceeni germani a câştigat finala ediţiei din 2010 a Campionatului Mondial de Dans Urât, organizată la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul german Hamburg. Câştigătorii, provenind din oraşul german Vechta, au concurat în această finală alături de alte nouă echipe din Germania, Luxemburg şi Elveţia. ”Ei au convins juriul prin urâţenia epică, apariţia lor oribilă şi o coregrafie originală - the Shy Dance”, se afirmă într-un comunicat postat pe site-ul competiţiei. Organizatorii finalei au declarat că dansul desemnat câştigătorul ediţiei din acest an, deşi urât, nu a fost neapărat o prestaţie rea. ”Este atât de uşor să dansezi frumos, însă dansul urât este o adevărată artă. Ne place să o numim «estetica urâtului»”, au declarat organizatorii evenimentului. Această competiţie insolită a debutat în 2009, cu scopul de a propune publicului o alternativă pentru concursurile de dans clasice. Printre criteriile de selecţie în concurs se numără ”urâţenia extraordinară a dansului, creativitatea, unicitate / mişcări nemaivăzute şi factorul amuzament”, potrivit site-ului competiţiei.

Taguri articol


12