Campionatul Naţional de Drift, pe cea mai spectaculoasă şosea din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campionatul Naţional de Drift, pe cea mai spectaculoasă şosea din România

Sport 18 Iulie 2018 / 16:22 437 accesări

Cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Drift va avea loc în weekend pe una dintre cele mai spectaculoase şosele din România, TransRarău, acolo unde şi-au anunţat prezenţa piloţi din trei ţări, informează Romanian Drift Community într-un comunicat remis presei. Confruntarea cailor putere care are loc pe DJ 175B, între km 12 şi 15, din localitatea Pojorâta (judeţul Suceava), a devenit deja o tradiţie pentru driftul autohton, în ultimii ani, competiţia atrăgând zeci de mii de spectatori din toată ţara. La ediţia din acest an vor participa campionii Traian Buşe, Sorin Ene, Istvan Szabo, Răzvan Frăţianu şi Călin Ciortan, ultimul învingător anul trecut, etapa fiind considerată ca având cel mai dificil traseu din întreg campionatul.

În total, 34 de piloţi din România, Bulgaria şi Slovacia se află pe lista de înscrieri a etapei a patra din Campionatul Naţional de Drift. Cei mai tineri piloţi sunt Carla Olenici (13 ani) şi Claudiu Adam (14 ani), ambii concurând la Clasa Semi Pro. Prezentarea piloţilor va avea loc vineri, de la ora 16,00, pe Esplanada Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc.

Sâmbătă, între orele 09,00 şi 12,45, vor avea loc antrenamente libere, iar între 15,00 şi 18,00 sunt programate calificările. Duminică, între 09,00 şi 12,00 sunt programate din nou antrenamente, de la 12,00 şi 13,00 Battle-urile de la Semi Pro, iar de la ora 15,30 vor avea loc Battle-urile de la Semi Pro. Circulaţia este închisă între orele 08,00 şi 20,00, în ambele zile, cu excepţia intervalului 13,00-15,00.



12