În perioada 28-30 aprilie se vor desfăşura primele trei etape ale celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional de Rally-Raid. Debutul oficial se va înregistra sîmbătă, 28 aprilie, de la ora 11.00, la Salonul de Motociclete Accesorii şi Echipamente din cadrul Complexului Expoziţional “Romexpo” Bucureşti, concurenţii urmînd să ajungă sîmbătă seară în Mangalia. Duminică, 29 aprilie, începînd cu ora 8.00, la Mangalia, este programată etapa a 2-a, pe următorul traseu: port turistic Mangalia - ieşire Mangalia,
proba specială pe plajă - traseu prin Dobrogea - intrare Mangalia - port turistic Mangalia. La ora 19.00 va avea loc festivitatea de premiere. Luni, 30 aprilie, concurenţii vor pleca spre Bucureşti.
Ediţia din acest an raliului aduce o premieră naţională: Trofeul “Capitalei” va beneficia de sistemul de monitorizare GPS, datorită căruia orice fan al motosportului poate privi de acasă desfăşurarea unui raid. Acest sistem de monitorizare GPS vine atît în ajutorul sportivilor cît şi al organizatorilor.
În afară de această etapă din cadrul CN de Rally Raid 2007, Mangalia va mai fi gazda etapelor a 4-a (Transcarpatic Rally Raid, 19-25 august) şi a 6-a (Trofeul “Dobrogei”, 25-28 octombrie).