PRIMIRE FASTUOASĂ. La doar o zi după câştigarea titlul mondial, delegaţia Spaniei a revenit în ţară, aducând trofeul mult aşteptat. Avionul campionilor mondiali a aterizat pe aeroportul madrilen Barajas, căpitanul echipei, portarul Iker Casillas, fiind primul jucător care a coborât din avion, având în mâini trofeul. Avionul special al companiei Iberia, având inscripţiile “Campionii!” şi “Mândrii de echipa noastră”, a fost întâmpinat, pe pistă, de scandările “campionii, campionii” şi de către un grup compact de angajaţi ai aeroportului. Jucătorii şi staff-ul tehnic au fost primiţi de Regele Juan Carlos, la Palatul Regal, şi de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero, iar apoi au făcut un tur pe străzile capitalei, într-un autocar descoperit, fiind aplaudaţi peste un milion de fani. „Sunt încântat, fericit, mândru că părinţii mei m-au născut în 1981 şi mi-au permis să aparţin acestei generaţii magnifice. Trebuie să savurăm victoria. Toată ţara trebuie să o savureze. Cred că toate generaţiile care au muncit la fel ca noi şi care nu au reuşit, cei care au suferit, acum plâng. Pentru mine şi pentru mulţi spanioli aceasta este cea mai fericită zi din viaţă. Putem fi mândri că nu ne-am schimbat stilul de joc, contrar altor echipe când au jucat cu noi. Meciurile au fost complicate, închise, dar Spania şi-a păstrat filozofia şi datorită acestui lucru merităm să fim campioni mondiali”, a spus golgeterul David Villa. Campionii mondiali au fost felicitaţi şi de preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, aflată într-o vizită la Beijing. „Sunt fericită pentru Spania, care a obţinut primul titlu mondial. Eu sunt nepoata unor spanioli. Trei dintre cei patru bunici ai mei au fost spanioli”, a spus Kirchner.
DEDICAŢIA LUI INIESTA. Marcatorul unicului gol al finalei, Andreas Iniesta, i-a dedicat reuşita fostului căpitan de la Espanyol Barcelona, Dani Jarque, care a încetat din viaţă pe 8 august 2009, la vârsta de 26 de ani, după ce a suferit o criză cardiacă în timp ce se afla într-un stagiu de pregătire cu formaţia sa, în Italia. Astfel, pe tricoul alb purtat sub cel de joc, mijlocaşul lui Barcelona a avut inscipţionat mesajul “Dani Jarque, mereu alături de noi”. Gestul său a fost apreciat de jucătorii formaţiei catalane, care i-au mulţumit prin intermediul presei. „A fost un moment extrem de emoţionant. Ştiam că Jarque şi Iniesta erau prieteni foarte buni şi mă aşteptam la aşa ceva. Trebuie să-i mulţumim pentru ce a făcut şi a demonstrat că, pe lângă un mare fotbalist, este un mare om”, a declarat David Garcia, unul dintre căpitanii de la Espanyol.