Mult aşteptatul duel la vîrf al categoriei 64 kg nu a mai avut loc în gala finală a turneului internaţional de box Centura de Aur, ajuns la ediţia a 36-a. Asta pentru că bulgarul Boris Gheorghiev, campionul european en-titre, s-a dat “lovit” şi a preferat să plece acasă, evitînd să se lupte cu Ionuţ Gheorghe! Constănţeanul de la Farul a obţinut astfel a cincea victorie din carieră la acest turneu, care a constituit un bun prilej de pregătire pentru Campionatele Mondiale din octombrie. Al doilea aur pentru Constanţa l-a reuşit Elvis Suliman, de la Alutus Litoral Mangalia, s-a impus la categoria 69 kg prin abandon în repriza a patra. Imediat după a treia repriză, nemulţumit de faptul că scorul este egal 5-5, antrenorul rusului Maxim Koptiakov şi-a retras elevul din ring în semn de protest faţă de arbitrii judecători! A treia medalie de aur a fost adusă pentru România de Răzvan Cojanu, la categoria supergrea, neprezentarea bulgarului Kubrat Pulev fiind motivată de un deces în familie. În gala finală, am remarcat evoluţiile pugiliştilor francezi, cîştigători la patru categorii, dar şi pe maghiarul Pal Bedak, care a adus cocoşilor galici singura înfrîngere de sîmbătă.
Iată rezultatele înregistrate în finale: categoria 48 kg: Pal Bedak (Ungaria) b.p. (13-11) Nordine Oubaali (Franţa); 51 kg: Jerome Thomas (Franţa) b.p. (9-3) Iulius Poczo (România); 54 kg: Ali Hallab (Franţa) b.p. (18-6) Krysztof Rogowski (Polonia); medalie de bronz - Veronel Tărău (România); 57 kg: Khedafi Djelkhir (Franţa) b.ab.2 Vasile Sandu (România); 60 kg: Daouda Sow (Franţa) b.p. (12-9) Traian Lupu (România); medalie de bronz - Florentin Niculescu (România); 64 kg: Ionuţ Gheorghe (România) b.neprez. Boris Gheorghiev (Bulgaria); 69 kg: Elvis Suliman (România) b.ab.4 Maxim Koptiakov (Rusia); 75 kg: James DeGale (Anglia) b.p. (15-5) Ronald Gavril (România); 81 kg: Gotlieb Weiss (Germania) b.p. (17-5) Imre Szello (Ungaria); 91 kg: Helias Pavlidis (Grecia) b.p. (14-9) Aleksandr Povernov (Germania); medalie de bronz - Petrişor Gănănău (România); +91 kg: Răzvan Cojanu b.neprez. Kubrat Pulev (Bulgaria). În clasamentul final pe medalii, Franţa a avut 4 de aur, 1 de argint şi 2 de bronz, România 3/4/3, Germania şi Ungaria 1/1/2, iar Anglia 1/0/4.
Centura de Aur ediţia 2007 a fost organizată de Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, Asociaţia Judeţeană de Box şi Federaţia Română de Box. Pugiliştii care au urcat pe podium au primit medalii şi diplome, iar învingătorul fiecărei categorii a intrat şi în posesia tradiţionalei “Centuri de Aur”. Organizatorii au acordat şi cîteva premii onorifice: Rudel Obreja, preşedintele FRB, a primit un album despre Constanţa şi o cheie a oraşului din partea Primăriei Municipiului Constanţa, iar arbitrul constănţean Nicolae Manolea a fost recompensat de AJB şi DSJ cu un premiu pentru întreaga activitate. La rîndul său, Obreja le-a oferit cîte o cupă reprezentanţilor organizatorilor, Elena Frîncu şi Petrică Munteanu, iar la finalul competiţiei au fost premiaţi şi cei mai buni arbitri, între ei numărîndu-se şi constănţeanul Toma Matei.