Campionul înfrângerilor nu depune armele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campionul înfrângerilor nu depune armele

Politică 27 Iunie 2016 / 18:18 341 accesări

Cătălin Predoiu: „Eșecul nu mă încurajează, mă ambiționează”

Cătălin Predoiu: „Eșecul nu mă încurajează, mă ambiționează”

Dacian Cioloș i-a tras scaunul de premier lui Cătălin Predoiu și l-a lăsat veșnic candidat

Dacian Cioloș i-a tras scaunul de premier lui Cătălin Predoiu și l-a lăsat veșnic candidat

La fel cum fiecare rege are bufonul său, așa și partidele au perdanții lor. Deși exprimarea pare un pic cam dură, nu putem să nu remarcăm faptul că sunt unii politicieni care, indiferent câte bătălii electorale ar purta, mereu sunt înfrânți. Printre aceste cazuri se numără și liberalul Cătălin Predoiu, poreclit de politicieni „to be elected“ (să fie ales, n.r.). Printre colegii de breaslă, Predoiu este cunoscut drept veșnicul candidat la funcția de premier al României. A așteptat ani de zile să fie numit în acest post, iar când s-a schimbat Guvernul (în toamna anului trecut, n.r.) Predoiu a fost dat la o parte în favoarea lui Dacian Cioloș. A tăcut și a mers mai departe. În 5 iunie, a sperat din nou că va ocupa o funcție importantă în România, cea de primar general al Capitalei. Nici de această dată sorții nu au fost prea buni cu el. Potrivit rezultatelor de la alegerile locale, Predoiu a fost votat doar de 11,18% dintre bucureștenii care s-au prezentat la urne. Pentru mulți politicieni normali, acest rezultat este o adevărată catastrofă. Nu și pentru Predoiu, care strânge din dinți și spune că merge mai departe.

AMBIȚIA UNUI VEȘNIC CANDIDAT

Într-o declarație pe Facebook, prim-vicepreședintele liberal Cătălin Predoiu susține că eșecul înregistrat la alegeri nu-l încurajează, ci îl ambiționează. „Sunt un alergător de cursă lungă“, a subliniat el, arătând că dorește să îndrepte ce a greșit și să fie „pe stradă“. Predoiu a spus că își propune ca în perioada următoare să organizeze și să participe la întâlniri cu cetățenii din București și din țară pe toate temele. Fostul candidat la Primăria Capitalei a acentuat că nu mai dorește funcții în care să nu fie validat de rezultatul unui vot. Se pare că, după dezastrul de la locale, lui Predoiu i-a trecut de șefia Guvernului și nu mai vrea să fie premier. Acum insistă să fie ales. Poate, odată și odată, o să crească în ochii electoratului.



12