Canabis la ghiveci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Canabis la ghiveci

Eveniment 14 Iulie 2012 / 00:00 551 accesări

Doi tineri din Constanţa sunt cercetaţi de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO), ei fiind suspectaţi de trafic de canabis. Oamenii legii spun că joi seară l-au prins în flagrant pe Adrian M., de 22 de ani, care deţinea cinci grame de canabis, stupefiante porţionate în vederea vânzării. O jumătate de oră mai târziu, oamenii legii l-au depistat şi pe Alexandru D., de 28 de ani, asupra căruia s-au găsit tot cinci grame de canabis. În urma unei descinderi efectuate în garsoniera în care Alexandru D. locuieşte, oamenii legii au descoperit nouă ghivece în care se aflau 14 plante de canabis mature, de aproximativ 1-1,5 metri înălţime. Potrivit anchetatorilor, suspectul avea dispozitive de irigare, iluminare artificială şi control al temperaturii, necesare pentru creşterea plantelor. Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi riscă între trei şi 15 ani de închisoare. Oamenii legii au confiscat în urma acţiunii 600 de grame de canabis, evaluate la 30.000 de lei. Ancheta este coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa.

LABORATOR DE DROGURI Anul trecut, în noiembrie, ofiţerii BCCO Constanţa au descoperit în podul unui imobil situat în centrul Constanţei o adevărată plantaţie de canabis. În zeci de ghivece erau sădite plante de canabis, multe dintre ele ajunse la maturitate. Mai mult decât atât, poliţiştii de la Antidrog au descoperit că imobilul adăpostea şi un adevărat laborator de prelucrare a drogurilor. Probele incriminatoare, respectiv ghivecele cu canabis şi ustensilele folosite pentru transformarea plantei într-un drog bun de comercializat au fost ridicate de poliţişti şi trimise Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Constanţa. La acea dată, patru bărbaţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri, ei fiind suspectaţi de prelucrare şi vânzare de droguri de risc, precum şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.



12