Canalizarea din Dunăreni, mai aproape de concretizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aliman

Canalizarea din Dunăreni, mai aproape de concretizare

Administrație 23 Septembrie 2014 / 00:00 375 accesări

După lungi așteptări, localnicii din satul Dunăreni, comuna Aliman, pot spera din nou că vor avea rețea de canalizare și stație de epurare a apei, care să le asigure condiții mai bune de viață. Aceste modernizări fac parte dintr-un proiect integrat, depus inițial în 2012. Pentru că, la momentul respectiv, proiectul a fost declarat eligibil, dar nu a fost finanțat, Primăria a cerut sprijin din alte părți. „Am apelat la Consiliul Județean pentru a ne ajuta cu proiectul. Ne-au spus că ne vor ajuta să depunem proiectul la Ministerul Dezvoltării în aproximativ o lună. Sperăm să meargă bine de această dată”, a spus primarul Gheorghe Topalu. Aproximativ 1.600 de locuitori vor putea beneficia de canalizare curentă, dacă proiectul va avea succes. În plus, dacă problema canalizării va fi rezolvată, se va putea începe o altă lucrare importantă, aceea a modernizării drumurilor. „Asfaltarea drumurilor principale este prioritară pentru comuna Aliman. Dar nu putem să asfaltăm până nu instalăm canalizarea, ar fi inutil”, a explicat primarul.

Taguri articol


12