Crima este cea mai plauzibilă ipoteză pe care poliţiştii constănţeni o au la ora actuală în cazul unei femei descoperite, duminică seara, în apele canalului Dunăre - Marea Neagră, la patru kilometri distanţă de localitatea Cumpăna. Cadavrul a fost zărit de un pescar, care a sunat la 112 pentru a chema Poliţia. Trupul neînsufleţit a fost scos cu greu la suprafaţă de scafandrii Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, pentru că femeia era legată de picioare şi de gît cu un cablu din oţel, lung de aproape patru metri, la capătul căruia atîrna o placă de beton, atît de grea, încît nu a putut fi clintită de pe fundul apei. Scafandrii au reuşit, după o trudă de mai bine de trei ore, să dezlege cadavrul şi să-l ridice la suprafaţă, acolo unde aşteptau criminaliştii. Oamenii legii spun că femeia ar avea în jur de 40 de ani. Asupra ei nu au fost găsite documente, bijuterii sau vreun telefon mobil, aşa că poliţiştii nu i-au putut stabili identitatea. Trupul neînsufleţit, aflat într-o stare avansată de putrefacţie, a fost transportat, duminică noaptea, la morga Cimitirului Central. Ieri dimineaţă, medicii legişti au efectuat necropsia şi au tras concluzia că victima a murit în urmă cu aproximativ patru luni, cel mai probabil înecată. Anchetatorii aşteaptă acum rezultatul examenului toxicologic. De aici pleacă ancheta poliţiştilor, care au ca prioritate stabilirea identităţii femeii. „Cel mai important lucru la ora actuală este să aflăm despre cine este vorba. Doar atunci vom dispune de datele necesare pentru a verifica pistele pe care le avem”, a declarat şeful Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, cms. şef Ştefan Munteanu. Cea mai solidă variantă pe care anchetatorii o iau în calcul în acest moment este crima. Un posibil scenariu ar fi că ucigaşii au dus-o pe femeie pe malul canalului, acolo unde au legat-o şi au aruncat-o în apă, pentru a nu mai fi găsită niciodată. Deşi mai puţin probabilă, oamenii legii spun că nu exclud nici ipoteza suicidului. Descoperirea de duminică seara vine la mai bine de o lună după ce trupul neînsufleţit al unui bărbat din Constanţa a fost descoperit în Canalul Dunăre - Marea Neagră de mai mulţi tineri. Şi la acea dată au existat suspiciuni de crimă, cadavrul avînd legate cu sîrmă, de picioare şi de piept, trei pietre care cîntăreau aproape 20 de kilograme. Diferenţa a fost că, în acest caz, oamenii legii au descoperit într-un buzunar al hainelor victimei telefonul mobil al bărbatului. După aproape o lună, pe 17 iunie, poliţiştii au reuşit să afle identitatea acestuia - Petre Cristea, în vîrstă de 55 de ani, dispărut în condiţii suspecte, de acasă, pe 29 octombrie 2008. Potrivit anchetatorilor, constănţeanul era căsătorit, avea un fiu şi lucra ca electrician la o firmă din Constanţa. Toate probele adunate de oamenii legii în acest dosar conduc către ideea că Petre Cristea şi-a pus capăt zilelor. La ora actuală, oamenii legii exclud orice legătură între cele două cazuri.