Ca de fiecare dată, apropierea alegerilor, de orice fel, reaprinde cheful de muncă al aleşilor neamului care se grăbesc să scoată de la naftalină proiectele abandonate prin sertare. Este şi cazul proiectului care prevede transformarea Bucureştiului în port la Dunăre, care a fost adus din nou în discuţii de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. În mare, cifrele vehiculate sunt cam aceleaşi: 20 de milioane de tone de marfă transportate în fiecare an, irigaţii pentru partea centrală a Bărăganului, reducerea pericolului de inundaţii pentru 30.000 de hectare de teren agricol, 11 localităţi şi peste 6.500 de gospodării, 75 GWh/an generaţi de cele şase ecluze etc. Singurele cifre care sunt mereu altele, din ce în ce mai mari, sunt cele legate de costuri. Dacă, în 2008, când proiectul a fost readus în atenţia opiniei publice de Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor şi candidat la acea vreme la Primăria generală a capitalei din partea PNL, costurile erau estimate la 450 de milioane de euro, la sfârşitul anului trecut, suma vehiculată era aproape dublă, de 800 de milioane de euro. Recent, necesarul de investiţie pentru a face navigabil Canalul Bucureşti-Dunăre a fost estimat de actualul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, la 2,5 miliarde de euro. Asta poate şi pentru că, din datele deţinute la ora actuală de oficialii din Ministerul Transporturilor, canalul este mai lung cu peste 30 de kilometri. Deşi proiectul iniţial prevede o lungime a canalului de 73 km (o lăţime de 80 m, adâncimea minimă a apei de 4,5 m, diferenţa de nivel de 53 m - 10 m deasupra nivelului mării la Olteniţa si 63 m la Bucureşti), Anca Boagiu susţine că este nevoie de lucrări de infrastructură navigabilă de 104 km. Rămâne de văzut dacă proiectul va fi pus în aplicare, chiar şi cu aceste costuri enorme, sau dacă va fi lăsat să adune praful până la următoarele alegeri.