Canalul Sulina, blocat! Nicio navă nu iese şi nu intră!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Canalul Sulina, blocat! Nicio navă nu iese şi nu intră!

Social 08 Februarie 2017 / 14:50 718 accesări

Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) a suspendat miercuri traficul navelor la bara Sulina, din cauza condițiilor hidrometeorologice, niciun vas nemaiputând ieși de pe canalul Sulina în Marea Neagră sau intra de pe mare pe canal. „Circulația navelor la bara Sulina a fost închisă din cauza condițiilor hidrometeorologice și a ceții dense. Navigația se va relua după îmbunătățirea vremii”, a precizat directorul general al AFDJ, Dorian Dumitru. Pe sectorul maritim al Dunării de Jos, traficul navelor se desfășoară în condiții de ceață și de sloiuri, la Gorgova, Crișan și Sulina, localități de pe brațul Sulina al fluviului, suprafața acestuia fiind acoperită în totalitate de sloiuri. AFDJ a emis un aviz pentru toți navigatorii, potrivit căruia pe sectorul Dunării fluviale între km 480 și 175 se redeschide navigația, începând de miercuri, datorită diminuării curgerii gheții și îmbunătățirii condițiilor meteorologice înregistrate în ultima perioadă sau prognozate pe sector.

Taguri articol


12