Împovăraţi de ani şi cu o droaie de amintiri sunt vârstnicii din ziua de azi! Însă, chiar dacă peste ei au trecut zeci de ani care şi-au lăsat serios amprenta, îşi amintesc şi acum, perfect, momentele importante din viaţă: prima întâlnire şi primul sărut cu persoana dragă. Un astfel de cuplu îl alcătuiesc Teodora şi Gheorghe Ghiţă, care au venit, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde Primăria Constanţa a sărbătorit 132 de vârstnici de 80 de ani şi 59 de cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Soţul şi-a însoţit soţia, care a împlinit 80 de ani de viaţă, să primească din partea primarului Constanţei, Radu Mazăre, o floare şi cei 300 de lei drept răsplată pentru vârsta venerabilă la care a ajuns. „E un gest normal al primarului. Oamenii care sunt în etate trebuie onoraţi”, a spus Mazăre, prezent la ceremonie. Primarul a dat mâna cu mai mulţi vârstnici, le-a ascultat poveştile şi i-a încurajat.
S-AU VĂZUT, S-AU PLĂCUT Nea Gheorghe are şi el 86 de ani, iar împreună cu tanti Teodora au adunat o viaţă de om - 59 de ani de căsnicie trainică. Amândoi îşi amintesc şi acum cum s-au cunoscut. Ca şi cum ar fi fost ieri. Mărturisesc că întâlnirea aceea i-a ţinut uniţi până astăzi. Era într-o cancelarie de şcoală la Dunăreni şi totul se întâmpla prin ’52. „El era profesor de matematică, un post pe care trebuia să-l ocup eu. Din cauza unor probleme, nu s-a putut. Atunci, eu a trebuit să predau o perioadă ca profesor de limba română. Îmi amintesc că am intrat în cancelarie şi ne-am văzut. Ne-au făcut cunoştinţă colegii. În acel moment, am simţit o căldură inexplicabilă. M-a impresionat la el că avea ochii albaştri, părul puţin ondulat şi un moţ pe frunte. De atunci îl alint spunându-i „moţ“”, a povestit vârstnica. El i-ar fi cedat catedra, doar-doar să nu mai plece. Însă, până la urmă, ea a plecat pentru că şi-a găsit post la altă şcoală, dar au găsit alte forme de a se întâlni. De exemplu, atunci când ieşeau cu clasa în activităţi extraşcolare. „Toată viaţa noastră a fost o linişte extraordinară. Ea a fost cea care m-a înţeles pe mine, pentru că eu eram mai zurbagiu, mai neastâmpărat”, a spus vârstnicul. Împreună au doi copii, o fată şi un băiat, care sunt mândria lor. Cu banii pe care i-au primit de la autorităţile locale, tanti Teodora vrea să-şi cumpere o oală sub presiune, pentru că vrea să gătească mâncare sănătoasă.