Angela Merkel, cancelarul Germaniei, s-a deplasat, ieri dimineaţă, într-o vizită neanunţată în Afganistan. Angela Merkel este însoţită în Afganistan de ministrul Apărării, Franz-Josef Jung, a informat cotidianul ”Bild”. Cancelarul german vizitează trupele germane dislocate în nordul Afganistanului. Vizita intervine după ce Angela Merkel a fost, vineri şi sîmbătă, alături de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, gazda summit-ului aniversar al NATO, care a avut drept principal punct de discuţie situaţia din Afganistan. Preşedintele american, Barack Obama, a cerut la summit sporirea eforturilor europene în vederea stabilizării situaţiei din această ţară. Duminică, două atacuri au lovit trupele germane din zona nordică Kunduz, dar nu s-au înregistrat victime. Germania are 3.500 militari în Afganistan, în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate a NATO. Parlamentul a autorizat, anul trecut, trimiterea a 1.000 de militari suplimentari.