Cancerul colorectal, locul 3 în lume ca frecvență! Tratamentul în România!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cancerul colorectal, locul 3 în lume ca frecvență! Tratamentul în România!

Sănătate 20 Martie 2019 / 17:30 1013 accesări

Martie este luna internațională dedicată conștientizării și prevenirii cancerului de colon. Potrivit celor mai noi statistici furnizate de Global Cancer Observatory, cancerul colorectal este unul dintre cele mai frecvent întâlnite la ora actuală în practica medicală: anul trecut, peste 1,8 milioane de persoane din întreaga lume au fost diagnosticate cu acest tip de cancer, din numărul total de peste 18 milioane de cazuri. Este al treilea ca frecvență în rândul bărbaților și al doilea ca frecvență la femei. În România, 26 de persoane la suta de mii fac cancer colorectal, acest tip de afecțiune malignă fiind pe locul 4 ca frecvență într-un clasament al principalelor tipuri de cancer.

“Din păcate, în România, pacienții ajung de multe ori la medic în stadii avansate, chiar stadiul 4, când există deja metastaze hepatice sau carcinomatoză peritoneală (diseminarea tumorii în cavitatea abdominală) sau metastaze pulmonare. Și atunci se face mai întâi un tratament oncologic, în speranța că bolnavul va intra într-o perioadă de remisiune, poate chiar vindecare, chirurgia în stadiul 4 făcându-se doar în momente super necesare, de ocluzie, de peritonită în care trebuie să intri să salvezi viața sau să faci o derivație digestivă astfel încât să-i prelungești bolnavului viața”, descrie cea mai gravă situație medicul primar chirurg Ștefan Tucă, specialist care operează frecvent cancere de colon.

Printre factorii de risc ai cancerului de colon, se numără obezitatea, sedentarismul, moștenirea genetică, fumatul, excesul de alcool, dietele bogate în alimente hipercalorice și grăsimi, fără fibre.

“Există și boli care predispun la patologie malignă precum rectocolita ulcerohemoragică, polipoza rectocolonică familială, boala Crohn. Pacienții cu aceste afecțiuni ar trebui să se investigheze frecvent și cei mai mulți o fac. În cazul polipilor colonici și rectali, un gastroenterolog bun îi biopsiază și îi urmărește din 6 în 6 luni ca să vadă dacă nu devin displazici, adică dacă nu își dezorganizează arhitectura intrinsecă și devin tumori maligne. Dar există și gastroenterologi care decid că trebuie scoși în timpul procedurii endoscopice: polipii se pot rezeca în timpul colonoscopiei. Dacă nu se pot scoate pe cale gastroenterologică și aici vorbim de polipi care au bază de implantare largă, atunci este indicată intervenția chirurgicală, mai ales la polipii cu displazie severă. Cei de gradul 3 se consideră displazie preneoplazică, care pot transforma în adenocarcinom. În astfel de situații, chirurgii intervin și realizează excizia completă astfel ca pacientul să nu facă boala malignă”, afirmă chirurgul.

De altfel, cancerul colorectal se poate trata cu succes prin chirurgie dacă este depistat în stadiu incipient. Condiția este ca orice persoană cu vârsta peste 45 de ani să meargă regulat la medic și să facă anumite investigații, precum cele de fecale sau colonoscopia, la recomandarea specialistul gastroenterolog. Dacă acesta depistează anumite formațiuni tumorale, chirurgia este soluția.

“La pacienții care sunt depistați cu tumori rectale sau colonice cu dimensiuni mai mici se poate face o chirurgie de rezecție, prin care se îndepărtează tumora, minimum 12 ganglioni pentru anatomopatologie și se restabilește continuitate prin anastomoza digestivă între cele două structuri rămase. Există și acești pacienți la care poți să faci cu mare succes intervenții chirurgicale minim invazive laparoscopice după care se recuperează mult mai rapid, ei revenind mult mai devreme în activitatea profesională și în familie. În funcție de stadializarea postchirurgicală, pacientul este îndrumat către un tratament oncologic condus de către specialistul oncolog, la fel, cu mari șanse de vindecare. Operațiile de cancer de colon, rect, în stadiile 1, 2 și chiar 3 sunt succese terapeutice”, descrie performanțele tratamentului chirurgical al cancerului colorectal medicul Ștefan Tucă.

Din echipa care diagnostichează și tratează cancerul colorectal fac parte gastroenterologul, chirurgul, oncologul și radioterapetul. Și în România, se aplică protocoale ca în orice țară avansată, laparoscopia, medicamentele performante și renunțarea la pregătirea colonului înainte de intervenție numărându-se printre metodele de ultimă generație.

CHIRURGIA COLORECTALĂ

“Acum, chirurgia colorectală se face din ce în ce mai puțin fără pregătire colonică, adică nu se mai evacuează colonul de materii fecale. S-a demonstrat că e mai bine pe termen lung. Pregătirea colonică se face doar înainte de colonoscopie. Colonul este obișnuit cu bacteriile, iar noi intervenim conform protocoalelor. Sigur că există un timp septic, dar îți iei măsuri de precauție ca totul să fie bine. Pregătirea colonică e traumatizantă pentru colon și generează un grad de edem la nivelul peretelui colic. Or, tu vrei să îndepărtezi o porțiune de colon și să faci o cusătură între două părți de colon care sunt edemațiate. Și atunci, s-a constatat că acest edem are de-a face cu fistula digestivă postoperatorie. Și atunci, la cazurile selecționate și la care se poate, mai bine nu faci această pregătire colonică ca să fie mai sigur din punct de vedere al aanstomozei și sângerării digestive. În plus, postoperator, tranzitul intestinal se reia mai ușor”, afirmă chirurgul.

RADIOTERAPIA!

În anumite situații, din protocolul de terapie al cancerului colorectal face parte și radioterapia. “Radioterapia se face în cancerele de rect, care se poate împărți în superior, mijlociu și inferior. Pentru tumorile de rect superior, primul timp terapeutic indicat e cel chirurgical. Pentru tumorile de rect mijlociu și inferior, se face inițial radioterapie, iar la 6 săptămâni după radioterapie, se face intervenția chirurgicală, prin care se scoate ce e de îndepărtat, se analizează histopatologic și în funcție de rezultat, există posibilitatea să se asocieze chimioterapie postoperatorie”, descrie indicațiile radioterapiei medicul Ștefan Tucă. Un pacient operat pentru cancer de colon trebuie să meargă la medic din 6 în 6 luni pentru monitorizarea stării de sănătate. Aceasta poate include colonoscopii, tomografii și alte investigații. La ora actuală, multe dintre cancerele colorectale pot fi evitate printr-un stil de viață sănătos, fără fumat, alcool și cu diete bogate în legume și fructe.

Taguri articol


12