Calendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata și subdiviziunile sale. Termenul ''calendar'' vine de la cuvântul latinesc kalendae (a chema, a convoca), prin care romanii indicau în general prima zi a fiecărei luni, când toți oamenii erau convocați în adunarea publică din forum, pentru a li se aduce la cunoștință, prin viu grai, lucruri de interes public-cetățenesc. Primele calendare au apărut din nevoia oamenilor de a-și fixa în timp sărbătorile religioase și de a introduce o regularitate periodică în ocupațiile lor din viața zilnică. Ele au la bază mișcarea astrelor pe bolta cerească, mai ales a Lunii și a Soarelui, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Ca orice unitate de măsură, ziua solară medie are multiplii și submultiplii ei: orele, minutele și secundele (ziua e împărțită în 24 ore, ora în 60 de minute, minutul în 60 de secunde); săptămâna (intervalul dintre două faze consecutive ale Lunii de pe cer: dintre luna nouă și primul pătrar, sau de la pătrarul prim la luna plină, de la luna plină la pătrarul ultim ș.a.m.d., interval care durează aproximativ șapte zile; luna (intervalul care îi trebuie lunii de pe cer să facă o rotație completă în jurul Pământului și să revină la aceeași fază (de la luna nouă la luna nouă, de la luna plină la luna plină); anul tropic, solar sau astronomic, adică intervalul în care Pământul face o rotație completă în jurul soarelui sau răstimpul dintre două treceri consecutive ale Soarelui la echinocțiul de primăvară. Deoarece anul tropic nu se compune dintr-un număr exact de zile, n-a putut fi luat ca unitate de măsură, pentru că atunci ar fi trebuit ca una dintre zile să aparțină la doi ani consecutivi. De aceea s-a adoptat ca unitate de măsura anul civil sau calendaristic, care e un an convențional, obținut din anul tropic prin înlăturarea fracțiunii de zi. Deoarece anul civil nu coincide cu cel tropic (astronomic), s-a căutat să se aducă din timp în timp corectări calendarului, în diferite moduri, pentru a se restabili coincidența anului civil cu anul astronomic. Așa s-a născut problema calendarului, precizează site-ul amintit.

Cele mai vechi popoare cunoscute în istorie au avut calendare lunare, adică și-au întocmit calendarele după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Egiptenii au fost primii la care s-a folosit un calendar solar, adică bazat exclusiv pe mișcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească, de fapt pe mișcarea de revoluție a Pământului. El a fost însă perfecționat de romani, prin calendarul iulian, care stă la baza cronologiei moderne.

Calendarul de care ne folosim este de origine romană. El e alcătuit, la anul 46 î.Hr., de astronomul alexandrin Sosigene, pe vremea împăratului roman Iuliu Cezar, pentru care a și fost numit calendar Iulian. Sosigene a întocmit cel dintâi calendar solar științific, bazat numai pe mersul aparent al Soarelui și pe cunoașterea exactă a mișcării corpurilor cerești, conform datelor științei astronomice. Sosigene, cunoscând durata exactă a anului tropic, a restabilit mai întâi coincidența anului civil cu cel astronomic; apoi a stabilit pentru viitor durata anului calendaristic la 365 zile; pentru ca diferența de 5 ore, 48 minute și aproape 46 secunde, cu care durata anului solar (tropic) depășește pe cea a anului civil sau calendaristic, în patru ani face aproape o zi, el a hotărât să se adauge câte o zi în plus la fiecare patru ani. La fiecare patru ani vom avea deci câte un an de 366 zile, numit an bisect.

Totodată, Sosigene a păstrat împărțirea anului în 12 luni, dar acestea sunt simple diviziuni arbitrare (convenționale), căci durata lor nu are nimic de-a face cu mersul Lunii pe cer; dintre acestea, unele au câte 30 zile (aprilie, iunie, septembrie și noiembrie), altele câte 31 zile (ianuarie, martie, mai, iulie, august, octombrie și decembrie), iar una singură (februarie, care pe atunci era ultima lună a anului) avea numai 28 zile în anii obișnuiți (ordinari sau comuni) și 29 zile în cei bisecți (din patru în patru ani). În calendarul astfel alcătuit de Sosigene, echinocțiul de primăvară (adică unul dintre cele două momente din cursul anului când ziua este egală cu noaptea) cădea atunci la 24 martie, iar începutul anului era socotit la 1 martie, fiind apoi mutat, peste puțin timp, la 1 ianuarie.

Calendarul acesta, întocmit de Sosigene și folosit în Imperiul Roman începând cu anul 46 î.Hr., a fost moștenit și de creștini, care au introdus în el sărbătorile specifice creștine și sistemul de împărțire a lunilor în săptămâni (grupe de câte șapte zile), moștenit de la evrei, înlocuind astfel octada romană (grupa de opt zile), mai precizează site-ul www.crestinortodox.ro.