“Când eu nu pot să vorbesc….”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Când eu nu pot să vorbesc….”

Social 12 Octombrie 2010 / 00:00 609 accesări

Într-un moment în care din ce în ce mai multe cazuri de abuzare a copiilor şochează opinia publică, asociaţia Telefonul Copilului şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, lansează Campania de conştientizare “Când eu nu pot să vorbesc….”. Aceasta se va derula în perioada 11 - 31 octombrie, urmărind implicarea publicului larg în semnalarea cazurilor grave de încălcare a drepturilor copilului la numărul de telefon 116 111, serviciu oferit de Asociaţia Telefonul Copilului şi Romtelecom. Apelul este oferit gratuit de Cosmote şi Romtelecom. “Sunt copii care nu pot să vorbească despre abuzul pe care sunt obligaţi să îl îndure zi de zi. Sunt copii pentru care abuzul poate înceta, copii care pot fi salvaţi cu condiţia ca situaţia limită în care ei se află să fie semnalată la timp. Iar demersul nostru în cadrul acestui proiect este acela de a-i determina pe toţi cei care au cunoştinţă despre astfel de cazuri să vorbească la 116 111 în numele copiilor pentru care singura şansă de a schimba ceva în viaţa lor se află la doar un apel distanţă”, a declarat directorul executiv al asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

• NUMĂRUL ABUZURILOR ESTE ÎN CREŞTERE • Potrivit datelor asociaţiei, cazurile de abuz asupra copilului, care au necesitat şi intervenţia Poliţiei sunt în creştere cu 49,35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi anume 1030. În acest an au fost înregistrate la 116 111 şi numeroase situaţii în care copiii au avut nevoie de îngrijiri medicale sau chiar intervenţii chirurgicale, în urma abuzurilor la care au fost supuşi. Mediul cel mai des întâlnit în care au avut loc abuzurile este cel familial, în procent de 81,74%. Se pare că criza joacă un rol nefast, printre cauzele care au condus la un comportament abuziv al părinţilor faţă chiar şi de proprii copii fiind sărăcia şi pierderea locului de muncă. Strâns legate de acestea mai sunt alcoolismul şi neînţelegerile în familie. Mai multe detalii despre campanie pot fi găsite pe internet la adresa http://www.telefonulcopilului.ro/cand-eu-nu-pot-sa-vorbesc, iar asociaţia Telefonul Copilului poate fi contactată şi prin intermediul e-mailului telefonulcopilului@telefonulcopilului.



12