A descoperit muzica de mic, iar de atunci s-a transformat într-unul dintre cei mai fideli slujitori ai muzei Eutherpe. A început la Clubul Pionierilor din Buzău, ca solist vocal și violonist. A dirijat corul Seminarului Teologic din Buzău, apoi a devenit membru al corului Filarmonic „George Enescu” și al faimosului „Madrigal”, despre care spune că a stat la baza formării sale. În prezent, este dirijor al corului cameral Accoustic, pe care l-a înființat în 2001, dirijor la Opera Națională București și este producător la „Vocea României”. Din martie, tânărul dirijor Daniel Jinga mai este implicat într-un proiect de suflet, Song, despre care a acceptat să vorbească într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”.

Reporter (R.) : Cum a început pentru dvs. povestea Song?

Daniel Jinga (D.J.): Povestea Song, ca meloman, a început din copilărie, deoarece am copilărit cu Song-ul, așa cum multe persoane din generația mea au făcut-o. Am ajuns să iubesc corul și datorită Song-ului. Povestea a continuat prin admirația pe care am avut-o pentru Ioan Luchian Mihalea. La un moment dat, cineva mi-a spus că semăn cu el ca stil, ca dirijat și m-a flatat acest lucru. Pentru mine, Song-ul era un cor al trecutului, care avea o super-poveste, aceea că nu-și dorea să mai cânte cu un alt dirijor în afară de Ioan Luchian Mihalea. La un moment dat, Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii Radio și al corului Sound, a fost invitat de membrii Song-ului să dirijeze o emisiune aniversară la TVR, la care el nu a putut merge, deoarece era plecat în turneu. M-a propus pe mine. Se întâmpla în primăvară. Așa i-am cunoscut pe membrii Song-ului, pe cei care, de 20 de ani, se reuneau, își petreceau vacanțele împreună, continuau să existe ca grup, dar nu mai activau în zona artistică, deoarece nu mai voiau să cânte sub bagheta altui dirijor. Credeam că această colaborare se va reduce la această întâlnire, numai că ei mi-au făcut o surpriză extraordinară și mi-au spus că își doresc să cânte pe viitor alături de mine, deoarece aveau o sete extraordinară de a cânta, sete pe care nu și-au pierdut-o niciodată.

R.: Când grupul Song s-a destrămat dureros, în 1993, prin moartea dirijorului Ioan Luchian Mihalea, erați adolescent. Cum vă proiectaţi atunci viitorul?

D.J.: Dirijam încă de pe atunci. Aveam cor în liceu. Am mers pe propriul drum, am creat corul Accoustic, acum sunt dirijorul corului Operei Naționale, sunt ucenic al maestrului Stelian Olariu, care, la frumoasa vârstă de 86 de ani, lucrează cu corul Operei, cu prospețime și luciditate, și de la care învăț foarte mult.

R.: Sunteți implicat în multe proiecte. Vă mai rămâne și timp liber?

D.J.: Nu prea. Sunt și producător la „Vocea României”. Când iubești ceea ce faci, nu prea simți oboseala. Călătorești, vezi lucruri noi, cunoști oameni.

R.: Sunteţi numit „dirijorul vedetelor”. Sunt starurile persoane dificile, aşa cum se crede?

D.J.: Nu am lucrat cu vedete dificile. Ele sunt, în primul rând, artiști, muzicieni, iar o întâlnire artistică se petrece la un alt nivel. Niciun artist adevărat nu se comportă ca o vedetă. E o conlucrare, un respect reciproc, o potențare reciprocă. Am abordat toate genurile muzicale, iar acest lucru îmi place enorm, deoarece vreau să am deschidere, să gust din cât mai multe lucruri pe care viața mi le poate oferi.

R.: Există o vedetă specială cu care aţi dori să lucraţi?

D.J.: Am multe visuri, dar nu vreau să le dau în vileag. Dar pot spune că mi-aș dori să cânt cu Holograf.

R.: Dacă nu ați fi descoperit muzica, ce drum credeți că ați fi urmat?

D.J.: Am descoperit muzica la trei-patru ani. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost viața mea fără muzică. Dacă nu aș fi făcut muzică la modul profesionist, aș fi făcut multe alte lucruri. Am fost ziarist, redactor-șef, am lucrat în radio, în presa scrisă. Am absolvit Seminarul Teologic din Buzău, puteam alege un drum în teologie. Și acum sunt pasionat de teologie. Nu pot uita lucrurile pe care le-am învățat.

R.: E vară, lumea pleacă în concedii, în vacanţă. Dvs. unde vă place să vă petreceţi vacanţa?

D.J.: Eu nu am vacanțe. Am avut una scurtă, pe care mi-am petrecut-o în Corfu, cu familia. Copiii s-au simțit extrordinar, dar a trebuit să plec la mijlocul sejurului către Constanța, unde avea loc un casting. Nu îmi pare rău că am întrerupt-o, deoarece fac totul cu multă plăcere.

R.: În afara muzicii, mai aveți și alte pasiuni?

D.J.: Cititul. Am citit foarte mult în liceu. Vorbeam cu prietenul meu din liceu că, dacă ne-am întoarce în Buzău și ne-am întâlni cu profesorii din liceu, le-am spune că am citit „Prosport“ și anunțurile de la A la Z. Acum citesc lucruri care îmi sunt folositoare în ceea ce fac, citesc literatură de sistematizare. Acum citesc un dicționar de termeni grecești. Nici în liceu nu am fost un adept al beletristicii, în mod special. Sunt un adept al sistematizării și, când am citit o carte, am căutat să o bag într-o cutiuță, să întregească cultura mea, și același sfat îl dau și copiilor mei.