Unul dintre detaliile observate în fotografiile publicate marţi privind vacanţa Angelei Merkel în Alpii elveţieni a fost marca schiurilor folosite de cancelar: modelul Germina, originar din fosta Republică Democrată Germană (RDG, de unde provine Merkel) şi care nu se mai fabrică din anul 1995. Un detaliu care a suscitat glume privind austeritatea pe care şi-o impune Merkel, speculaţii ale presei tabloide germane privind posibilitatea ca accidentul să fie legat de vechimea acestor schiuri sau declaraţii de patriotism. ”La 23 decembrie, Angela Merkel a fost văzută practicând schi fond la Saint Moritz. Suntem mândri că foloseşte modelul Germina. Deşi modelul nu este dintre cele mai moderne, sunt schiuri germane”, se arată într-un text publicat pe site-ul fabricantului, potrivit unei ştiri difuzate de Deutsche Welle.

Dincolo de anecdota privind schiurile, adevărul este că Angela Merkel este o persoană cu obiceiuri modeste în privinţa vacanţelor: vara, cancelarul preferă drumeţiile în Tirolul de Sud, iar iarna practică schi fond în mica localitate Engadin din Alpii elveţieni, foarte aproape de Saint Moritz, localitate care atrage multe celebrităţi europene sau din alte părţi ale lumii. În orice caz, Merkel preferă să se odihnească la munte, deşi a făcut primii paşi ai carierei politice în cadrul partidului său, CDU, într-o regiune de coastă precum Mecklemburg, în nord-estul Germaniei. Mass-media germane, care obişnuiesc să informeze despre viaţa privată a lui Merkel, descriu vacanţele cancelarului ca fiind obişnuite, deloc spectaculoase şi chiar ieftine. Din fotografiile în care este văzut cancelarul petrecându-şi concediile rezultă că ea nu preferă locuri costisitoare în străinătate.

Mai puţin cunoscută este preferinţa Angelei Merkel pentru mare, despre care informa, în octombrie anul trecut, tabloidul german ”Bild Zeitung”. Celei mai puternice femei din lume îi place să stea câteva zile pe insula italiană Isquia, un loc în care merge de 20 de ani. Principalele sale distracţii pe insulă sunt plimbările, mesele tradiţionale italiene (paste, pizza, peşte), degustarea vinurilor din regiuni, puţin pretenţioase, şi discuţiile cu pescarii locali, cu care îşi exersează cunoştinţele rudimentare de italiană.