Când se schimbă CA al ACN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Când se schimbă CA al ACN

Justiție 29 Octombrie 2014 / 00:00 2002 accesări

Se apropie termenul la care componenţa Consiliului de Administraţie (CA) al Companiei Naționale Administraţia Canelelor Navigabile (CN ACN) va fi schimbată. Potrivit directorului CN ACN, Daniel Georgescu, ieri a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor, la care s-au discutat și soarta CA și, totodată, viitorul companiei. ”Ministerul Transporturilor a delegat ACN să înceapă derularea preselecției noilor administratori. În perioada următoare vor avea loc licitația și perioada de contestații. Va dura în jur de 45 de zile”, a declarat Georgescu. Decizia de înlocuire a membrilor CA al CN ACN a fost publicată și în „Monitorul Oficial“. Motivul este respingerea Planului de Administrare al companiei, de două ori, după cum a declarat directorul Georgescu. Directorul CN ACN a precizat că Planul de Administrare propus a fost respins pe vremea când ministrul Transporturilor era Relu Fenechiu, ceea ce ar fi trebuit să ducă încă de pe atunci la înlocuirea CA. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa că, recent, actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a decis să reia procedura revocării actualului CA şi numirea unor noi administratori. Potrivit lui Georgescu, deocamdată nu se știe dacă vor fi repuși în funcție foștii membri sau vor fi numiți alții noi, iar modificarea structurii CA nu implică schimbarea directorului general, care va putea fi membru al Consiliului, însă nu și președinte. În acest moment, ACN este condusă de un CA alcătuit din Aurelian Mircea Radu Trifa (preşedinte), Daniel Georgescu (director general), Cornel Panait, Ştefan Alexandru Frangulea, Mugur Popescu, Călin Adrian Meteş şi Florian Frăsineanu.



12