Când va fi dat în Parlamentul European votul privind statul de drept în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Când va fi dat în Parlamentul European votul privind statul de drept în România

Externe 08 Noiembrie 2018 / 19:30 745 accesări

Votul din plenul Parlamentului European (PE) privind statul de drept în România va avea loc marţi, 13 noiembrie, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Parlamentului European, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană va face public raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). "Votul va avea loc marţi, 13 noiembrie", a declarat pentru Agerpres şefa unităţii de purtători de cuvânt din cadrul serviciului de presă al Parlamentului European, Marjory Van den Broeke, întrebată dacă în cadrul Conferinţei Preşedinţilor de joi s-a luat vreo decizie referitoare la rezoluţia privind statul de drept în România. Proiectul final de agendă al sesiunii plenare din 12-15 noiembrie de pe site-ul Parlamentului European, actualizat la 15:23 ora României, menţionează că votul asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în şedinţa de vot de după-amiază (13:00-15:00). Până la Conferinţa Preşedinţilor de joi, 8 noiembrie, votul era prevăzut în proiectul de agendă miercuri, 14 noiembrie, informează Agerpres. Surse din cadrul Parlamentului European au confirmat pentru Agerpres că decizia a fost luată în cadrul Conferinţei Preşedinţilor.

Eurodeputaţi români din mai multe grupuri politice au vehiculat informaţia că în cele din urmă s-ar putea să nu fie adoptată o rezoluţie privind situaţia din România, mai ales în contextul discursului bine primit al lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului European privind viitorul Europei, potrivit Agerpres.

Între timp, Parlamentul European a lucrat la un proiect de rezoluţie care urmează să fie prezentat grupurilor politice şi în care se declară "profund îngrijorat" de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august.

Proiectul de rezoluţie făcut public miercuri în mass-media din România vine după ce, la 3 octombrie, Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen privind situaţia statului de drept în România, la care au participat premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Tot marţi, 13 noiembrie, va fi prezentat şi raportul MCV pentru România şi Bulgaria al Comisiei Europene, după cum a anunţat un purtător de cuvânt al executivului comunitar în luna octombrie.



12