Când va fi votată cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Când va fi votată cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu

Politică 27 Noiembrie 2018 / 12:00 732 accesări

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea urmăririi penale, a fost audiat marţi, în Comisia juridică. Audierea celui de-al doilea om în stat are loc în condiţiile în care DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu va fi votată marțea viitoare. După audierea de marţi, Tăriceanu are termen până luni să depună note şi probe pe care le consideră necesare în apărarea sa, a declarat Robert Cazanciuc, care a şi anunțat că peste o săptămână se va da votul pe cererea DNA.

Comisia juridică a Senatului trebuie să întocmească raportul la solicitarea DNA până pe data de 10 decembrie. Conform Regulamentului Senatului, hotărârea privind cererea încuviinţare a urmăririi penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Hotărârea prin care Senatul cere sau nu cere urmărirea penală se publică în Monitorul Oficial. Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice din Senat, a spus că fiecare membru al Comisiei Juridice a avut timp şi are în continuare să studieze dosarul, iar Călin Popescu Tăriceanu poate să vină oricând în cadrul Comisiei dacă apreciază că sunt lucruri de clarificat, până la momentul de săptămâna viitoare când va depune acele note scrise. Întrebat dacă săptămâna viitoare marţi va fi dat vot şi raport, întrucât s-ar fi cerut o prelungire, Cazanciuc a spus: "Nu am cerut o prelungire ieri, Biroul Permanent a stabilit în cursul perioadei de 14 zile un termen pentru depunerea raportului. E o procedură prevăzută de lege, nu ne putem juca cu termenele aici, nu putem prelungi practic acest termen. Va fi depus imediat, după dezbaterea de marţi va fi redactat raportul şi va fi trimis în Parlament".

Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat timp de o oră şi jumătate în Comisia juridică a Senatului, presa neavând acces la lucrările forului legislativ. Preşedintele Senatului nu a făcut declaraţii înaintea începerii şedinţei, dar nici la ieşirea de la audiere.



12