Grecia şi Macedonia urmează să semneze duminică, 17 iunie, un acord prin care se va schimba numele fostei republici iugoslave, conform biroului de presă al guvernului grec, scrie Reuters. Acordul va fi semnat în regiunea Prespes, o zonă împărţită de Grecia, Macedonia şi Albania, de către miniştrii de Externe ai celor două ţări. Prim-ministrul grec Alexis Tsipras şi omologul său, Zoran Zaev, vor fi prezenţi. Cei doi au convenit ca Macedonia să se denumească „Republica Macedonia de Nord", potrivit news.ro.
Acordul a stârnit o opoziţie vehementă în ambele ţări. Preşedintele macedonean a declarat că va bloca înţelegerea iar în Grecia opoziţia a depus o moţiune de cenzură împotriva lui Tsipras.
Înţelegerea are nevoie de aprobarea Parlamentelor ambelor ţări şi trebuie să treacă de un referendum în Macedonia.