PSD a lansat ieri oficial, la Constanţa, candidaţii euroregiunii de sud est a României, care vor fi susţinuţi pe listele social-democraţilor la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie. La cele trei mitinguri electorale organizate la Cumpăna, Basarabi şi Medgidia au participat, alături de preşedintele partidului, Mircea Geoană, secretarul general PSD, Titus Corlăţean, primul pe lista candidaţilor, cel mai tînăr senator al României, Adriana Ţicău, europarlamentar, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, parlamentarii PSD de Constanţa: Cristian Diaconescu - senator, Alexandru Mazăre – deputat, Corneliu Dida - deputat, Eduard Martin - deputat, Cristina Dumitrache, candidatul propus la alegerile europarlamentare de PSD Constanţa şi alţi candidaţi la funcţia de europarlamentar din sud-estul României. Aflat în vizită la sediul PSD Constanţa, Geoană a subliniat că sediul de campanie organizat de social democraţii constănţeni este amenajat exact în stilul sediului central de la Londra al Partidului Laburist. „Am venit la Constanţa cu o echipă numeroasă. Avem o listă de candidaţi puternică, în care am combinat tinereţea cu experienţa. Am constatat că organizaţia noastră judeţeană este, ca întotdeauna, mobilizată şi pregătită pentru aceste alegeri şi sînt convins că ne va demonstra încă odată nivelul ridicat de performanţă politică cu care ne-a obişnuit în ultimii ani”, a declarat Geoană. El a evidenţiat faptul că listele de candidaţi pentru euroalegeri demonstrează foarte clar aplecarea fiecărui partid către primenirea clasei politice. În timp ce alte partide promovează pe primul loc persoane precum Sorin Frunzăverde sau Theodor Stolojan, PSD vine cu o serie de candidaţi tineri, cu un „cazier politic” neîntinat de tranziţie. Cel mai tînăr candidat de pe listele partidelor politice la europarlamentare, Cristina Dumitrache, a declarat că ocuparea unui portofoliu în Parlamentul European este o reală şansă de a pune în slujba României cunoştinţele acumulate în şapte ani de studii efectuate în străinătate. “Pe 25 noiembrie, sîntem chemaţi să ne desemnăm reprezentanţii la Bruxeles. Sînt mîndră că am fost desemnată candidatul judeţului Constanţa şi promit că mă voi lupta pentru interesele judeţului, pentru interesele României. Voi fi legătura constănţenilor cu UE“, a declarat Cristina Dumitrache.
La rîndul său, Nicuşor Constantinescu a afirmat că este important pentru PSD să obţină cît mai multe portofolii de europarlamentari, subliniind că social-democraţii sînt singurii care au demonstrat pe scena politică românească faptul că sînt interesaţi se soarta electoratului. “Dorim să facem mai mult, dar, de multe ori, lucrurile nu depind numai de noi, ci şi de Guvernul Portocaliu, care, în permanenţă, s-a opus oricărui proiect de dezvoltare a localităţilor judeţului. Am prins o perioadă de un an de mandat ca preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în care Guvernul era PSD, şi în acea perioadă nu a existat discriminare faţă de alte localităţi conduse de alte partide. Guvernul Alianţei Portocalii nu a înţeles acest lucru şi a sistat toate proiectele şi toate fondurile pentru drumurile comunale, judeţene, infrastructură, pentru dezvoltare economică, şcoli sau Spitalul Judeţean Constanţa”, a spus Constantinescu. Întreaga conducere a PSD a subliniat la Constanţa că, deşi în opoziţie, partidul a reuşit să iniţieze şi să impună în acest an atît majorarea punctului de pensie, cît şi devansarea datei de alocare a majorării. Este vorba despre o primă majorare substanţială a pensiilor în istoria post-decembristă, care va fi resimţită de vîrstnici din această lună. „E important ca în structurile de conducere ale UE să avem cît mai mulţi social-democraţi, pentru că Europa este condusă de social democraţi, care sînt cei mai interesaţi de viaţa cetăţenilor. Proiectul pentru şoseaua de coastă a Constanţei trebuie să obţină finanţare europeană. Infrastructura trebuie finanţată de comunitatea europeană. Pînă acum, România nu a luat niciun cent, niciun leu de la UE. Am plătit un miliard de euro şi am obţinut 0 barat, pentru că preşedintele şi primul ministru se acuză reciproc că au luat sacoşe şi geamantane cu bani. În loc să atragem fonduri pentru dezvoltare, cum au făcut Spania, Grecia, Portugalia, noi stăm şi asistăm la circ şi la debandadă, care nu pot duce decît la o sărăcie mai accentuată, la hăituială zilnică şi la dezastru naţional”, a mai spus Nicuşor Constantinescu.