Au mai rămas câteva luni până la alegerile prezidențiale, și, în această perioadă, fiecare partid strânge semnături pentru susținerea propriului candidat. Și în Partidul Mișcarea Populară (PMP) a fost ales un candidat, Cristian Diaconescu, însă președinții filialelor PMP din țară nici nu vor să audă de așa ceva, întrucât la ședința Comitetului Executiv Național al partidului, aceștia au reclamat o demobilizare a filialelor din cauza lipsei de performanță a candidatului Cristian Diaconescu. Cu toate că președintele partidului, Elena Udrea, a încercat să calmeze spiritele, șefii organizațiilor au cerut o ședință a Colegiului Director pentru marți, 19 august, pentru a porni negocierile privind candidatura lui Diaconescu. „Cristian Diaconescu nu poate strânge în același coș voturile lui Traian Băsescu. Trebuie să discutăm la modul serios aceasta candidatură, pentru că PMP-ul va avea de suferit în final. Ne punem problema inclusiv dacă Diaconescu va reuși să strângă numărul suficient de semnături”, a spus un președinte de filială al PMP.