DOMINOUL POLITIC Mai sunt câteva luni până la alegerile prezidenţiale. Se încheie o etapă, începe alta. Ochii românilor sunt aţintiţi spre partide, aşteptând să vadă care vor fi candidaţii care se vor lupta pentru cea mai înaltă funcţie din stat. Liberalii au încercat să creeze profilul candidatului scump la vorbă, inexpresiv, cu un temperament cât un aisberg, dar care ar putea juca rolul de salvator de partid. Până acum însă, toţi candidaţii la funcţia supremă în stat, cu excepţia independenţilor, au fost şefi de partide, din dorinţa de a transmite către electorat un mesaj de forţă şi o idee: sunt conducători predestinaţi. Tocmai de aceea, pe scena politică au loc permutări de tot soiul. Liberalii îşi schimbă şeful cu Klaus Iohannis, pemepiştii şi-l aleg sâmbătă, pedeliştii spun “pas” şi aşteaptă unirea cu liberalii, iar PC şi UNPR au ales să meargă alături de PSD. Restul formaţiunilor politice merg cu valul.
ANUNŢUL - ÎNAINTEA CONGRESULUI Social democraţii îşi vor alege viitorul candidat la congresul din toamnă. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a admis, vineri, că până atunci vor putea fi anunţate numele celor care ar putea intra în cursa pentru Cotroceni. Ce-i drept, şi vicepremierul Liviu Dragnea crede că, în cursul verii, va trebui anunţat candidatul susţinut de PSD, astfel încât el să devină cunoscut până la congresul din septembrie. „Şi organizaţiile noastre au nevoie de un reper pentru alegerile prezidenţiale, pentru că altfel se uită la alţi colegi care se auto-trec pe tot felul de liste şi nu aş vrea să apară o confuzie în partid”, a arătat el. În fapt, vicepremierul a dezvăluit că PSD va stabili candidatul la prezidenţiale în câteva săptămâni, iar congresul doar va valida candidatura. Întrebat dacă l-a sfătuit pe Ponta să-şi anunţe candidatura mai repede, Dragnea a spus că el nu este sfătuitor, ci camarad şi prieten. În ceea ce priveşte declaraţia făcută de Mircea Geoană privind lista scurtă de prezidenţiabili ai PSD, pe care s-ar afla şi numele său, Dragnea a spus că în PSD nu există liste pentru prezidenţiale. De altfel, şi premierul Ponta spune că în interiorul partidului nu există „un entuziasm deosebit“ faţă de această candidatură. Printre cei care aspiră la cea mai înaltă funcţie din stat se află şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu. El a declarat jurnaliştilor că ar putea fi „preşedintele liberal susţinut şi de alte partide, şi de PSD“, însă va anunţa în toamnă ce va face.