Mai sunt doar două săptămâni până când locuitorii din Bărăganu vor veni să pună ştampila de vot pe candidatul pe care îl vor considera capabil să ţină frâiele localităţii timp de un an şi jumătate. Cel care va fi favorit în opţiunea electoratului la alegerile parţiale, cel mai probabil va avea un cuvânt destul de greu de spus la alegerile din vara anului următor, când candidaţii se vor lupta să conducă localitatea pentru patru ani. Asta dacă va demonstra într-o perioadă scurtă că are proiecte şi că doreşte să dezvolte comuna. Din punct de vedere organizatoric, reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Bărăganu pregătesc de zor alegerile pentru ca, pe 1 mai, totul să fie ca la carte, iar locuitorii din cele două sate să-şi poată exprima votul. Conform afirmaţiilor preşedintelui BEC Bărăganu, Anişoara Dună, ieri a fost stabilită ordinea candidaţilor pe buletinele de vot, astfel că pe locul întâi este candidatul PSD, Titu Neague, pe locul doi candidatul PNL, Valentin Barbu, pe locul trei - PDL, Luminiţa Nicuţ, pe locul patru - PNŢCD, Ilie Gologan, iar pe locul cinci candidatul independent Ionel Vasilache. În funcţie de listele electorale care vor fi întocmite pentru localităţile Bărăganu şi Lanurile, vor fi tipărite aprox. 1.700 de buletine de vot, care vorfi împărţite pe cele două secţii de votare organizate în cele două localităţi. Secţiile de votare vor fi amenajate în şcolile din cele două localităţi. Preşedintele BEC a mai spus că până mâine trebuie aleşi, la recomandarea primarului interimar Gheorghe Clinciu, preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare.