Filiala Prahova a PNL i-a propus Adrianei Săftoiu, fost consilier prezidenţial, să aleagă un colegiu uninominal din acest judeţ în cazul în care va dori să candideze pentru un mandat de parlamentar, în această circumscripţie urmînd să candideze din nou pentru Senat şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu. Se pare însă că majoritatea membrilor conducerii PNL nu sînt de acord, în momentul de faţă, cu candidatura Adrianei Săftoiu în alegerile parlamentare din partea acestei formaţiuni, pe motiv că aceasta are un conflict personal, nerezolvat, cu Teodor Atanasiu. Delegaţia Permanentă a PNL a validat, în şedinţa de marţi, trei sferturi din candidaţii partidului pentru alegerile parlamentare, unul dintre judeţele pentru care nu s-a făcut validarea fiind Prahova. Conform unor surse din partid, Săftoiu trebuie să mai poarte nişte discuţii cu Atanasiu, pentru că organizaţia Prahova a PNL i-a făcut propunerea lui Săftoiu fără să discute şi cu acesta. Potrivit surselor citate, reprezentanţii filialei prahovene ar fi invocat în şedinţa conducerii PNL că au uitat de acest conflict. Aceleaşi surse au susţinut că Adriana Săftoiu ar fi membră a PNL Prahova de numai două zile. Săftoiu era cunoscută ca o apropiată a preşedintelui Traian Băsescu, fiind alături de acesta, timp de şapte ani, în diverse funcţii de consiliere. În urma alegerilor generale din 2004, ea a devenit deputat, însă a renunţat la mandat pentru a fi purtător de cuvînt în cadrul Preşedinţiei. Şi-a dat demisia în 2007, invocînd “motive personale”, după ce soţului ei, Claudiu Săftoiu, a demisionat de la şefia SIE. Reamintim că Teodor Atanasiu a fost suspendat din funcţia de ministru al Apărării, în 2006, prin decret prezidenţial. În iulie 2006, Atanasiu declara că ştie de la Direcţia de Informaţii Militare că Adriana Săftoiu dă presei, “pe surse”, informaţii care să-l discrediteze. Săftoiu l-a dat în judecată pe acesta pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei. În 6 octombrie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus “neînceperea urmăririi penale faţă de Teodor Atanasiu şi faţă de ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei şi Direcţia de Informaţii Militare, sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în dosarul constituit în urma plîngerilor formulate de consilierul prezidenţial Adriana Săftoiu, precum şi de deputatul Eugen Bejinariu”. Teodor Atanasiu a demisionat din funcţie în 25 octombrie, în aceeaşi zi, democratul Sorin Frunzăverde fiind numit la conducerea MApN. În ziua următoare, Atanasiu a fost numit preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.