Candidatura politică, incompatibilă cu înalţii funcţionari publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
USL

Candidatura politică, incompatibilă cu înalţii funcţionari publici

Eveniment 05 Ianuarie 2012 / 00:00 576 accesări

POLITIZARE Din păcate, în locul unui efort comun pentru o creştere economică, se pare că deviza actualei Puteri rămâne: politizare, politizare şi iar politizare, de la cele mai înalte funcţii din stat până la funcţiile de conducere din sport. Mai nou, democrat liberalii vin cu o altă propunere monstruoasă, prin care se vor putea politiza inclusiv funcţiile publice. Este vorba de o iniţiativă a şase parlamentari ai PDL, care au propus eliminarea obligativităţii ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze pentru funcţii de demnitate publică. Liderii USL au declarat că se opun acestui proiect de lege, considerând că demersul Puterii este de fapt o nouă tehnică de perfecţionare a furtului electoral. “Aceasta este o lege cu dedicaţie pentru clientela de partid, pentru funcţionarii numiţi pe criterii politice şi o acţiune prin care este politizată din nou administraţia publică. Prin acest proiect de lege, PDL doreşte să permită funcţionarilor publici numiţi politic în posturile de conducere să folosească instituţiile pe care le conduc în campania electorală. De asemenea, se doreşte subordonarea tuturor angajaţilor din instituţiile respective şi forţarea lor să-şi susţină în alegeri superiorul ierarhic, sub ameninţarea pierderii locului de muncă. În acest fel, funcţionarii publici devin agenţi electorali şi nu un corp de elită aflat în slujba cetăţeanului. Acest proiect de lege reprezintă un adevărat pericol pentru funcţionarii publici de carieră. Aceasta este o dovadă suplimentară că avem de-a face cu o putere discreţionară, care este în stare să treacă peste orice pentru a se menţine la guvernare. PDL şi complicii săi ce compun coaliţia majoritară pregătesc un nou instrument pentru perfecţionarea furtului în alegeri”, se arată într-un comunicat al USL.

SURSĂ PENTRU CLIENTELA POLITICĂ USL mai transmite că respinge „orice tentativă de transformare a aparatului administrativ într-o sursă de venituri pentru clientela politică şi într-o resursă electorală pentru cei aflaţi temporar la guvernare”. Parlamentarii PDL Traian Igaş, Ion Ruşeţ, Gabriel Berca, Sorin Fodoreanu, Dorin Păran, Tudor Udriştoiu au depus, la Senat, iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali prin care se elimină obligativitatea ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze pentru funcţii de demnitate publică. „Apreciem restrângerea exerciţiului acestor drepturi pentru funcţionarii publici şi înalţii funcţionari publici ca fiind excesivă, mai ales în condiţiile în care pe perioada campaniei electorale raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt suspendate, astfel încât nu se poate pune în discuţie suprapunerea celor două planuri”, spun iniţiatorii în expunerea de motive la propunerea legislativă. Liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, a declarat că, prin această iniţiativă, „se arată intenţia PDL de a frauda alegerile”. „Una este să candideze un prefect la o funcţie dintr-o simplă postură de cetăţean şi alta este să candideze de pe funcţia de prefect”, a spus Haşotti.



12