După o perioadă de acalmie, în care vremea a fost mai mult capricioasă, canicula se abate din nou asupra Dobrogei. Meteorologii constănţeni prognozează temperaturi africane pe litoral, însă zăpuşeala nu se va resimţi doar în case sau birouri, fiind resimţită în special de cei care lucrează în aer liber. Ţinînd cont de avertizările meteorologice, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa vor efectua controale drastice la toţi anagajatorii din judeţ. Acţiunea a fost demarată la începutul săptămînii şi se va încheia peste trei zile, cu o conferinţă de presă la sediul instituţiei constănţene. Angajatorii sînt obligaţi prin lege să le asigure angajaţilor cabine de duş, examene medicale periodice, instalaţii de ventilare, dar şi pînă la 4 litri de apă minerală pentru fiecare lucrător în parte. De asemenea, agenţii economici sînt obligaţi să asigure echipamente de protecţie corespunzătoare condiţiilor de muncă la temperaturi ridicate, pălăriile şi umbrelele fiind cele mai indicate. Inspectorul-şef al ITM Constanţa, Eugen Bola, susţine că administratorii care nu vor respecta legea vor fi sancţionaţi drastic, penalizările fiind cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei. "Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determintate de munca în condiţii extreme, recomandăm angajatorilor să se înţeleagă cu sindicaliştii şi salariaţii pentru a reduce duratei zilei de lucru sau eşalonarea pînă la ora 11.00 sau după 17.00. Toţi angajatorii sînt obligaţi să respecte aceste prevederi legale, cei prinşi pe picior greşit urmînd să fie amendaţi direct", a declarat Eugen Bola.