Au trecut emoţiile Testelor Naţionale, dar a venit rîndul aboslvenţilor de liceu să intre în focul examenelor. Pe parcursul celor două zile aferente probei orale la limba şi literatura română, aproape 7.500 de elevi constănţeni au intrat în centrele de examen. Din cei 7.494 de candidaţi înscrişi în baza de date a instituţiei constănţene, s-au prezentat la concurs 7.362. Numărul elevilor promovaţi se ridică la 7.352, plus 166 din serile trecute, ceea ce arată că promovabilitatea a ajuns la 99,86%. Statistica realizată în urma datelor transmise din centrele de examinare arată că doar 10 candidaţi au fost respinşi după ce au obţinut note sub 5.
Reprezentanţii ISJ susţin că principala problemă nu a fost reprezentată de subiectele propriu-zise, ci de canicula care a lovit în această perioadă litoralul. Pentru evitarea problemelor generate de căldura năucitoare conducerea ISJ a hotărît ca toate centrele să fie aprovizionate cu răcoritoare. "Proba de limba şi literatira română a avut un nivel mediu de dificultate. Elevii au avut de rezolvat un subiect referitor la înţelelegerea unui text la prima vedere şi un altul legat de susţinerea unei expuneri orale. În privinţa cazurilor speciale am avut o adolescentă care a ieşit din sala de concurs după ce a făcut o cădere de calciu. Din fericire, a primit asistenţă medicală şi a putut continua examenul", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ, Narciz Amza. Rezultatele înregistrate la prima probă a bacalaureatului artă că 525 de elevi au obţinut note între 5 şi 6, 842 de la 6 la 7, 1.126 cu medii între 7 şi 8, în vreme ce 1.241 de absolvenţi au fost notaţi între 8 şi 9. În acelaşi timp, nu mai puţin de 3.784 elevi au obţinut note de 9 şi 10. În zilele de 30 iunie şi 1 iulie se desfăşoară proba orală la limba şi literatura modernă, urmată de proba orală la limba şi literatura maternă. Reprezentanţii ISJ susţin că la Constanţa, 44 de elevi de la Colegiul "Kemal Ataturk" din Medgidia vor susţine proba de limbă maternă turcă, din care 23 au absolvit profilul pedagogic şi 21pe cel teologic. În acelaşi timp, 9 absolvenţi au ales să susţină proba de limbă modernă în turcă, examenul fiind programat la Liceul Teoretic "Traian" Constanţa. Săptămîna viitoare vor debuta probele scrise la limba română şi cea maternă, proba obligatorie a profilului şi alte două la alegere. Pentru cei care ratează acum bacalaureatul, mai există o şansă în a doua sesiune, programată pentru luna august.