Cântecul şi Dansul Popular Românesc, vedete la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cântecul şi Dansul Popular Românesc, vedete la malul mării

Cultură 02 Septembrie 2010 / 00:00 1073 accesări

Timp de trei zile, în perioada 1-3 septembrie, folclorul este vedetă, la malul mării, la cea de-a X-a ediţie a Festivalulul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, deţinătorul licenţei prin Fundaţia Fantasio şi Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), ca producător asociat. Manifestarea aniversară s-a deschis, ieri, la Teatrul de vară „Soveja”, cu prima seară de concurs, în care au evoluat cei doi dobrogeni înscrişi în competiţie: interpreta Georgiana Adriana Sofica şi naistul George Alexandru Chiţu.

Concursuri şi recitaluri. În această seară, de la ora 20.00, pe scena festivalului vor urca ceilalţi 12 concurenţi, competiţia fiind urmată de recitaluri susţinute de nume precum: Lavinia Goste (cu taraf), Răzvan Radoş, Stana Stepănescu, Ina Todoran - câştigătoarea Trofeului Festivalului 2009, Nicolae Mureşan şi Nicuşor Mureşan, Marius Ciprian Pop, Cristian Pomohaci şi Sava Negrean Brudaşcu. Cei mai buni concurenţi vor fi premiaţi, mâine, de la ora 20.00, gala laureaţilor va fi urmată de recitaluri ale unor tineri solişti şi artişti consacraţi precum: Alexandru Brădăţan - câştigătorul Trofeului ediţiei 2008, Viorica Macovei, Sorin Filip, Laura Lavric şi Mioara Velicu.

Sugestiile juriului. Deschiderea oficială a „olimpiadei naţionale a folclorului”, aşa cum a numit realizatorul radio Sorina Goia Festivalul Cântecului şi Dansului Popular Românesc, a fost precedată, ieri după-amiază, de o conferinţa de presă organizată la Hotelul Flora din staţiunea Mamaia, în cadrul căreia membrii juriului au vorbit despre regulamentul concursului şi despre interesul pe care tinerii îl arată folclorului. Preşedintele juriului, etnomuzicologul Eugenia Florea, şi-a manifestat dorinţa ca, la ediţia viitoare, să se facă modificări în regulamantul preselecţiilor: vârsta minimă să fie de 18 ani, în loc de 16 ani, iar tinerii să aibă în portofoliu cel puţin cinci piese culese de pe teren, din vatra satului, şi nu preluate din repertoriul unor solişti consacraţi. „Cred că e foarte greu să compari un tânăr cu un adult. Aceşti concurenţi de 16 ani provin încă din universul copilăriei, din competiţiile pentru copii. La festivalurile pentru copii avem anumite cerinţe, iar la festivalurile pentru tineri sunt alte cerinţe. Ţinând cont că Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc este o culme a competiţiilor folclorice, copiii aceştia nu au încă experienţa acestor manifestări”, şi-a argumentat sugestia etnomuzicologul Eugenia Florea.

Redactorul-şef adjunct al SRR, la Redacţia Muzicală, Sorina Goia, membru în ediţia 2010 a festivalului, şi-a manifestat dezamăgirea că, anul acesta, la preselecţii, s-au înscris foarte puţini instrumentişti, din care doar patru au intrat în competiţie.

Talent vs. personalitate artistică. La acordarea premiilor, juriul va ţine cont de calitatea vocii şi interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, ţinuta scenică şi frumuseţea şi autenticitatea costumului popular purtat de interpret. „Dacă dau un premiu unui tânăr, o fac nu doar pentru calităţile muzicale. Vreau să văd cât este de interesat fiecare interpret în a-şi construi propria personalitate artistică”, a conchis etnomuzicologul Eugenia Florea.



12