Mâine, cu trei săptămâni înaintea primului meci oficial al sezonului, programat la 27 august, în Cupa României, FC Farul Constanța ar trebui să plece într-un cantonament montan la Predeal. Astfel, echipa pregătită de Marian Pană, Ion Barbu și Gică Mina și-a fixat un stagiu de pregătire de nouă zile, perioadă în care antrenorii grupării de pe litoral vor încerca să cristalizeze formula de echipă cu care se va aborda noul sezon al Ligii a II-a la fotbal. Ieri, oficialii constănțeni au primit, însă, o veste cu totul neașteptată, care le-a dat peste cap planurile. „Primăria din Predeal ne-a anunțat că nu mai acceptă sub nicio formă închirierea terenului, astfel că nu mai avem unde să facem antrenamentele. Încercăm să găsim un alt teren, la distanță destul de mică, dar ne este destul de greu. Dacă nu vom reuși, vom schimba, cel mai probabil, locul de desfășurare al cantonamentului”, a mărturisit președintele Farului, Auraș Brașoveanu. Între timp, oficialii grupării de pe litoral au decis să renunțe la serviciile mijlocașului Constantin Coteanu. „Nu este singurul care va pleca, pentru că suntem încă în căutări și nu ne-am definitivat lotul”, a explicat Brașoveanu. În schimb, au sosit un portar de la Juventus București, Claudiu Chiș, și un fundaș de la Academica Argeș, Bogdan Straton. Până la primul meci oficial din acest sezon, FC Farul Constanța a mai stabilit două meciuri amicale, urmând să întâlnească Săgeata Năvodari și Dunărea Călărași.