Capacitatea de a absorbi CO2 nu trebuie să fie singurul criteriu pentru conservarea pădurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu

Capacitatea de a absorbi CO2 nu trebuie să fie singurul criteriu pentru conservarea pădurilor

Ştiință 17 Ianuarie 2017 / 20:46 797 accesări

Pădurile cu o mare biodiversitate nu absorb neapărat cea mai mare cantitate de dioxid de carbon, dar conservarea lor este fundamentală pentru echilibrul și supraviețuirea planetei, avertizează un studiu publicat marți în revista Scientific Reports, semnalează EFE. Experți din 22 de țări, sub conducerea lui Martin Sullivan, de la Universitatea din Leeds, au studiat biodiversitatea și capacitatea de a înmagazina dioxid de carbon în 360 de situri din A?frica, Asia și Amazonia, analizând în total 200.000 de arbori.

Rezultatele cercetărilor lor arată că pădurile tropicale africane, care se întind de la est la vest pe banda centrală a continentului, absorb cea mai mare cantitate de dioxid de carbon, dar adăpostesc o mai mică varietate de specii decât pădurile din alte zone ale planetei. Pădurile amazoniene și cele din Asia, mai ales de pe insula Borneo, au cea mai mare biodiversitate, dar înmagazinează mai puțin dioxid de carbon/hectar.

Deși o mai mare biodiversitate nu implică totdeauna o mai mare înmagazinare a dioxidului de carbon, conservarea pădurilor bogate în specii este "fundamentală pentru echilibrul planetei", subliniază cercetătorii. Pădurile sunt și "casa unor comunități locale și a tot felul de specii de plante și animale, fapt pentru care trebuie să le protejăm cu o viziune integrală", care să nu se limiteze la absorbția dioxidului de carbon, subliniază profesorul Simon Lewis, coautor, de la Universitatea din Leeds.



12