Capăt de drum în cupă pentru Siliştea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa României la fotbal, turul I: Steaua Speranţei Siliştea - Dunărea Călăraşi 1-3

Capăt de drum în cupă pentru Siliştea

Sport 20 Iulie 2012 / 00:00 613 accesări

Echipa de Liga a IV-a Steaua Speranţei Siliştea, câştigătoare a fazei pe judeţul Constanţa a Cupei României la fotbal, a părăsit competiţia în primul tur al fazei naţionale. Miercuri, la Siliştea, formaţia locală a fost învinsă cu 1-3 (1-2) de Dunărea Călăraşi, echipă din Liga a III-a. Oaspeţii au condus cu 2-0, prin golurile lui Cîinaru (min. 11) şi Neta (19), Hampu a redus din handicap cu o execuţie din lovitură liberă (25), iar scorul final l-a stabilit M. Şerban (67). Au evoluat pentru Siliştea (antrenor Izmir Abdulgani): I. Nae (80 R. Mirică) - D. Marinescu, Cr. Giurgiu, L. Irimia, M. Carson (70 A. Drăgan) - Ov. Ionescu, D. Petric (75 N. Crăciun), G. Hampu, G. Săndulescu - R. Neguţu - D. Siminiceanu (70 Ad. Drăgoescu).

„Suntem un pic dezamăgiţi, dar s-a văzut şi pe teren diferenţa de valoare, diferenţa de eşalon. Echipa din Călăraşi este mai experimentată şi s-a calificat pe merit”, a declarat după joc Mihai Soare, primarul comunei Siliştea. „Dunărea Călăraşi ne-a fost superioară din toate punctele de vedere, dar în Cupa României s-au mai văzut destule surprize. Nu a fost cazul şi miercuri, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a spus Izmir Abdulgani, antrenorul echipei din Siliştea.

CEA MAI BUNĂ PERFORMANŢĂ DIN ISTORIA ECHIPEI. Una peste alta, echipa din Siliştea rămâne cu satisfacţia de a fi ajuns pe tabloul principal al Cupei României, competiţia surprizelor. Steaua Speranţei a reuşit un parcurs neaşteptat de bun, reuşind să elimine cinci echipe în faza pe judeţul Constanţa: 9-1 în deplasare cu Tineretul Valea Dacilor (Liga a V-a), 5-1 în deplasare cu CSSM Medgidia (Liga a V-a), 3-1 acasă cu CS Cernavodă (Liga a IV-a), 2-1 acasă, după prelungiri, cu Perla Murfatlar (Liga a IV-a), 4-2 acasă, după prelungiri, cu Sparta Techirghiol (Liga a IV-a). „Este o performanţă frumoasă pentru o comună cu 1.500 de locuitori. Băieţii s-au autodepăşit din punctul meu de vedere, pot să spun că ne-am depăşit puţin condiţia. Nu ne aşteptam să ajungem aşa departe, mai ales că am avut câteva meciuri foarte grele, pe care le-am câştigat pe final sau în prelungiri. La condiţiile pe care le avem, fără prime de joc, doar cu câţiva mici şi o bere după joc, băieţii participă la meciuri din pasiune, din plăcere, şi asta e de apreciat”, a declarat antrenorul Izmir Abdulgani.



12