Dobrogea este tărâmul binecuvântat unde trecutul trăieşte în prezent, este viu şi poate fi încă cercetat, este locul cu cele mai multe situri arheologice din Europa şi, în acelaşi timp, un spaţiu multicultural şi multietnic. În acest spirit, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) a fost, în aceste zile, gazda a peste 50 de cercetători, istorici şi arheologi din 12 ţări ale lumii, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente cultural-ştiinţifice din bazinul Mării Negre: Simpozionul Internaţional „Advances in Ancient Black Sea Studies: Scholarly Traditions & Preservation of Cultural Heritage”. Evenimentul dimensionează interdisciplinar istoria cetăţilor şi civilizaţiilor care au trăit pe malurile Mării Negre încă din Antichitate şi prezintă perspective complete şi argumentate asupra tuturor segmentelor sociale, economice, culturale, istorice, artistice şi de civilizaţie ale acestei perioade atât de complexe şi bogate în semnificaţii şi întâmplări.

În acest context, una dintre cele mai elocvente voci aparţine conf.univ.dr. Ioan Opriş (Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti), şeful şantierului arheologic de la Capidava, reputat cercetător, om de ştiinţă, istoric şi arheolog, care a lansat, cu această ocazie, la şase decenii distanţă de primul volum, o nouă poveste fascinantă a extraordinarei cetăţi, intitulată simplu, „Capidava II”.

„Capidava nu este o cetate oarecare”

“Mă bucură enorm posibilitatea de a prezenta excepţionalele descoperiri pe care le oferă Capidava. Capidava nu este o cetate oarecare. Am spus în repetate rânduri că este o cetate iconică, este cetatea la care trebuie să ne gândim cu toţii atunci când avem în minte istoria romană, precum pentru cetăţile din interiorul Dobrogei noastre Tropaeum Traiani este un sit cu totul şi cu totul excepţional. Acest volum reuneşte cercetările făcute în două reprize, în anii ’90 şi câţiva ani după 2007, împreună cu Alexandru Raţiu, muzeograf şi arheolog, de la Muzeul Naţional de Istorie a României de la Bucureşti, asupra unui obiectiv care acoperă suprafaţa unui apartament mai măricel, adică 109 metri pătraţi”, şi-a început reputatul cercetător povestea.

Şi, ca şi în teatru unde nu există roluri mici, ci doar actori care nu înţeleg asta, nici în arheologie “nu există există săpături mici. Dintr-o săpătură mică am obţinut o sumedenie de informaţii arheologice pe care, după aceea, le-am tradus în cercetare şi, în cele din urmă, în această scriitură. Clădirea în care am săpat se află lângă poarta de sud a Capidavei şi este o clădire cu scop comercial în care am găsit de toate”. Şi când spune asta, nu exagerează deloc. Printre descoperiri se numără: un tezaur monetar, o piesă cu care se ranforsau scuturile soldaţilor, o sumedenie de amfore, de toate dimensiunile şi care slujeau în numeroase scopuri, cârlige de pescuit extrem de bine păstrate, un platou de ceramică de lux şi un obiect singular, un război de ţesut! „Războiul de ţesut este un caz unic, nu am mai avut până acum o asemenea descoperire”, spune specialistul.

„În antichitate amforele se constituie într-un index al transportului de mărfuri, ele indică provenienţa conţinutului, punctul de plecare şi destinaţia”, arată arheologul. Concret, amforele şi conţinutul lor extrem de variat (de la răşină şi cuie, la ulei de susan, de măsline, miere şi multiple soiuri de vin) sunt toţi atâţia indici extrem de importanţi care dimensionează grija şi strategia de aprovizionare a statului pentru propriii soldaţi, oriunde ar fi fost cantonaţi aceştia. „Mai mult, eterogenitatea obiectelor descoperite ne ajută să ne facem o idee despre cum trăiau oamenii atunci, în această zonă de frontieră. Şi, dacă la Capidava se găsesc astfel de produse de lux, vă daţi seama, extrapolând, cât de frumoasă, cosmopolită şi complexă era viaţa tomitanilor…”.

Quaestura Iustiniana Exercitus

Şi, pentru a înţelege cât de important este circuitul economic şi administrativ, prin simbolistica sa cea mai semnificativă, amfora, în descifrarea dinamicii antice, cercetătorul Ioan Opriş explică: „În anul 536, în data de 18 mai, împăratul Iustinian crează o entitate administrativă care se numeşte Quaestura Iustiniana Exercitus. Este o unitate administrativă destul de bizară, ea unind teritoriul de nord-est a Bulgariei de astăzi, cu Dobrogea noastră, cu insulele Ciclade, cu un teritoriu egeean şi cu insula Cipru. Ce pot avea toate aceste spaţii în comun? Este, fără îndoială, o încercare de a aproviziona frontiera dinspre provinciile bogate din sud. Şi asta se vede foarte bine la Capidava. Amforele despre care discutăm atestă tocmai această aprovizionare ritmică pe care Imperiul o asigura trupelor sale. Frontiera rezistă atât timp cât există şi resursă economică şi voinţă politică. Frontiera nu a căzut pentru că slavii erau foarte numeroşi sau foarte buni luptători, ci a căzut atunci când nu a mai existat resursă economică pentru a fi trimisă în sprijin”.

Şi de aici istoria capătă aspecte aproape mistice, căci anul 536 va rămâne în istorie ca „anul fără soare” - un fenomen natural, probabil o mare explozie a unui vulcan, care va redesena structura economică, socială, militară şi comercială a Imperiului şi-i va influenţa soarta.

Şi povestea continuă în „Capidava II”, cu exemple fascinante, argumente obiective, interpretări adecvate, artefacte descrise în amănunt, noi metode de cercetare (analiză dendrologică, analiză ADN, etc.) şi concluzii interconectate, într-un discurs ştiinţific care nu uită însă nici de publicul larg. „Arheologia este o meserie care are de-a face cu vestigiile trecutului în scopul îmbogăţirii discursului istoric. Mai avem multe lucruri spectaculoase de publicat de la Capidava. Acest volum este un fel de teaser pentru ce urmează”, promite Ioan Opriş. Cartea „Capidava II” va putea fi consultată în biblioteci, în instituţiile de profil sau online.

Primarul de la Topalu: „Eu sunt extrem de ataşat de Cetatea Capidava”

Prezent la eveniment, Valentin Stanciu, primarul comunei Topalu, a declarat pentru Telegraf: „Puţine locuri din ţara asta au asemenea vestigii arheologice şi resurse culturale cu care să se mândrească… Încercăm şi noi să producem valoare adăugată locului. Din punct de vedere administrativ, situl Capidava şi Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă” de la Topalu, un muzeu unic în mediul rural românesc, reprezintă pionii de bază pentru un turism modern care ar putea să se desfăşoare pe axa Cernavodă - Hârşova. Eu sunt extrem de ataşat de Cetatea Capidava, face parte din viaţa mea, toate vacanţele, încă de când eram de-o şchioapă, le-am petrecut acolo. Mă bucur să conduc administraţia locală din care face parte şi această cetate şi voi sprijini în continuare demersurile cercetătorilor care vin să sape aici şi să îşi facă publice descoperirile atât de importante pentru istorie, dar şi pentru prezent”.

Pe când un Anticvariu la Capidava?

Demersurile teoretice ale celor doi cercetători, precum şi ale altor arheologi care au săpat de-a lungul timpului la Capidava au însă nevoie şi de o susţinere practică, de o încununare, la vedere, a muncii lor. Cu alte cuvinte, din păcate, la faţa locului, nu există un Anticvariu, un spaţiu pentru conservarea, prezervarea şi expunerea tuturor pieselor şi artefactelor descoperite in situ. „Capidava nu mai are Anticvariu de pe vremea când preşedinte CJC era Stelian Duţu (1996 – 2004 – n.r.). Avem nevoie de muzeu, avem ce pune în el, este păcat”, a mai declarat reputatul arheolog Ioan Opriş. Suntem convinşi că autoritatea judeţeană, recte CJC, nu va rămâne insensibilă în contextul unei evidenţe atât de elocvente: necesitatea unui muzeu la Capidava, una dintre cele mai „vii” cetăţi antice din Dobrogea, România, Europa.