Capital social de 25.000 de euro şi doi acţionari pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Capital social de 25.000 de euro şi doi acţionari pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni

Economie 02 Decembrie 2006 / 00:00 3231 accesări

Societăţile pe acţiuni (SA) vor putea fi înfiinţate cu numai doi acţionari, faţă de cinci cît prevede legislaţia actuală, iar capitalul social minim va fi egal cu echivalentul în lei a 25.000 de euro, potrivit actului normativ care modifică legea societăţilor comerciale, care a intrat, astăzi, în vigoare. Capitalul social al unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va fi de minimum 90.000 de lei. Guvernul are posibilitatea să modifice, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului, ţinînd cont de rata de schimb a monedei naţionale, astfel încît cuantumul să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro. Capitalul nu se poate situa sub această valoare decît în situaţia schimbării încadrării societăţii respective. Dacă această prevedere nu este respectată, orice persoană interesată se va putea adresa instanţei pentru a cere dizolvarea companiei, situaţie valabilă şi în cazul în care o societate are mai puţin de doi acţionari pe o perioadă mai lungă de nouă luni.

Legislaţia în vigoare stabileşte pentru cele două categorii de societăţi un nivel al capitalului de 2.500 de lei. Societatea pe acţiuni va fi constituită prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, restul urmînd să fie achitat în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii. Legea stabileşte că aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punctul de vedere economic, aporturile în creanţe urmînd să aibă regimul juridic al celor în natură. Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. Prevederile legate de capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată au rămas nemodificate, astfel că acesta nu va putea fi mai mic de 200 de lei şi va fi divizat în părţi sociale egale, de minimum 10 lei. Proiectul aduce ca noutate obligativitatea pentru firmele din această categorie să înceapă activitatea doar după vărsarea întregului capital social.

Firmele pot dobîndi propriile acţiuni

O completare adusă de lege dă posibilitatea unei societăţi să dobîndească propriile acţiuni fie direct, fie prin intermediul unei persoane acţionînd în nume propriu, dar pe seama societăţii în cauză, cu respectarea unor condiţii. Astfel, operaţiunea trebuie să fie autorizată - pentru maximum 18 luni - de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor, iar valoarea nominală a acţiunilor proprii dobîndite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu va putea să depăşească 10% din capitalul social subscris. De asemenea, este necesar ca tranzacţia să aibă ca obiect doar acţiuni integral liberate şi plata acţiunilor astfel dobîndite va fi realizată numai din profitul sau rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

Dacă firma dobîndeşte propriile acţiunile pentru a le distribui angajaţilor săi, operaţiunea va putea fi derulată şi fără acordul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA), condiţia fiind ca acţiunile să fie distribuite în termen de un an de la momentul dobîndirii. Pe de altă parte, legea introduce noţiunea de capital autorizat, care reprezintă valoarea cu care Consiliul de Administraţie sau directoratul poate majora capitalul social susbscris, prin emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor, fiind autorizat să deruleze această operaţiune prin actul constitutiv sau pe baza unei împuterniciri primite de la AGEA. Valoarea nominală a capitalului autorizat nu poate depăşi jumătate din capitalul social subscris, existent în momentul autorizării, şi va fi prevăzută în actul constitutiv. Posibilitatea Consiliului de Administraţie de a dispune de această prerogativă va fi limitată în timp, la cinci ani. Prin autorizarea primită, CA va putea, de asemenea, să decidă asupra limitării sau chiar ridicării dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi cu privire la subscrierea noilor acţiuni.

Taguri articol


12