Am preferat să amîn pentru mîine comentariile legate de debutul campaniei pentru alegerile europarlamentare şi m-am hotărît să scriu cîteva rînduri despre felul în care a fost sărbătorită Ziua Europei în Bucureşti, pentru că acest subiect îmi oferă amănunte copioase, atît la propriu, cît şi la figurat.

Un vechi amic din presa scrisă, senior editor la un cotidian bucureştean, a publicat o propoziţie jurnalistică formidabilă, ca ironie, pe care mi-ar fi plăcut să o folosesc drept titlu pentru acest editorial: „Patriotismul culinar face rău digestiei”… Într-adevăr, de cînd a fost ales doctorul Sorin Oprescu în funcţia de primar general, Bucureştiul a devenit un fel de capitală inedită a recordurilor gastronomice, indiferent dacă prilejurile calendaristice, ca să zic aşa, au fost de natură istorică, politică, bisericească sau jubiliară, pur şi simplu! Toată această nebunie pitorească, despre care aş îndrăzni să spun că i-a transformat pe foarte mulţi bucureşteni din simpatizanţi politici, în funcţie de organizatorul fiecărui eveniment, în pomanagii electorali, a început, dacă mă gîndesc bine, anul trecut, chiar de Ziua Naţională a României. Deşi existau nenumărate precedente de acest fel, pe 1 decembrie 2008, pentru prima oară, Armata a lansat pe piaţă o şarjă de iahnie de fasole cum nu părea să se mai fi văzut în analele militare ale ţării noastre. La puţină vreme, de Crăciun, sub comanda doctorului Oprescu, primăria capitalei a oferit spre înfulecare naţională cel mai lung cîrnat din lume, care a fost omologat pentru Cartea Recordurilor. După nelipsitul Revelion al lui Vanghelie, de la pavilionul Romexpo, a urmat o pauză prilejuită de la debutul crizei economice şi postul Paştelui. De 1 mai, Vanghelie şi-a făcut reintrarea în forţă, cu un număr apocaliptic de mititei electorali şi halbe cu bere. Pe 9 mai, Neculai Onţanu, harnicul primar al sectorului 2, a încercat să-şi concureze colegul de partid cu vreo 30.000 de sarmale fără culoare politică, deoarece era vorba de o sărbătoare europeană.

Apoteoza acestui delir culinaro-politico-european a fost atinsă în Parcul Izvor, în prima zi a Concursului Internaţional de Gătit în Aer Liber, cînd „echipa olimpică de bucătari a României” (am folosit ghilimelele deoarece am citat dintr-o ştire, fiindcă eu nu ştiam că există aşa ceva…), sub conducerea „maestrului Ştefan Bercea”, în calitate de căpitan, a relizat cea mai mare omletă din lume care a fost, la rîndul ei, omologată pentru Cartea Recodurilor, după aproape şase luni de la „cîrnatul lui Oprescu”! Omleta, în lungime de 9.17 metri, lăţime 2,27 metri şi grosime de 13 centimetri a fost împărţită în peste 6.000 de porţii şi oferită pe gratis bucureştenilor, probabil cu speranţa că asta îi va îndupleca să vină la urne în ziua alegerilor europarlamentare de peste o lună… A doua zi, a fost concepută şi cea mai lungă sarma din România, însă nu ştiu, pînă în clipa în care scriu aceste rînduri, dacă acest monument culinar a fost omologat.

Cînd mă gîndesc cîte probleme edilitare nerezolvate sînt în Bucureşti, pe lîngă faptul că riscăm să ajungem în „Guiness Book” şi pentru paralizia traficului rutier urban, cad într-o stare de perplexitate gazetărească iremediabilă şi înţeleg că n-o să ne vindecăm niciodată de această „splendoare balcanică”. Vorba aceluiaşi coleg, citat tot la început, pe care îmi permit să-l parafrazez, Băsescu de ce nu dă măcar nişte alune, de ziua lui, pentru că tot stă prost în sondaje?