Un militar aflat la bordul vedetei maritime „Venus” a fost găsit, vineri dimineaţă, de colegii săi, în cambuza navei, spânzurat cu o frânghie de o ţeavă. Deşi în Dana Militară a Portului Constanţa a fost chemată imediat o ambulanţă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa caporalului Cristian Cuzmin, în vârstă de 22 de ani, din comuna ialomiţeană Săveni. Reprezentanţii Armatei spun că tânărul, încadrat în funcţia de electrician, nu a lăsat în urmă niciun bilet prin care să explice de ce a ales să-şi curme zilele. Procurorii militari încearcă să afle acum ce l-a determinat pe militar să recurgă la acest gest disperat. „Este posibil ca tânărul să fi luat decizia de a-şi pune capăt zilelor din cauza unor probleme sentimentale, dar în această fază a anchetei nu excludem nicio altă variantă. Oricum, gestul a fost premeditat”, a declarat procurorul militar Claudiu Lazăr. Surse apropiate anchetei spun că uşa compartimentului bucătăriei, în care a fost găsit cadavrul caporalului, era încuiată pe dinăuntru. Anchetatorii cred că tânărul s-a sinucis în noaptea de joi spre vineri. Trupul său neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei. Medicii legiştii au confirmat faptul că decesul a survenit prin asfixie mecanică. „S-au recoltat şi probe pe baza cărora se va efectua analiza toxicologică”, a adăugat procurorul Claudiu Lazăr. Apropiaţii caporalului spun că părinţii acestuia sunt divorţaţi şi că tânărul păstra legătura cu tatăl său. Statul Major al Forţelor Navale a dispus formarea unei comisii, care va efectua cercetări pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc această tragedie.