„Capra cu trei iezi“, în premieră pentru micii spectatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Capra cu trei iezi“, în premieră pentru micii spectatori

Cultură 17 Februarie 2009 / 00:00 796 accesări

Teatrul pentru Copii şi Tineret îi invită pe cei mici, peste numai cîteva zile, la prima premieră din acest an. Binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi“ este montată pentru ei de către Gabriel Apostol, regizor, dar şi actor la Teatrul „Ţăndărică“. Premiera va avea loc sîmbătă, de la ora 11.00, iar duminică va fi programată încă o reprezentaţie a noului spectacol. Scenografia este semnată de Daniela Rădulescu. Din distribuţie fac parte actorii: Magda Vernescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia şi Laurenţiu Dogaru.

Pînă la aşteptata premieră, astăzi, de la ora 10.00, micuţii sînt invitaţi să ia parte la un alt spectacol inspirat din poveştile lui Ion Creangă, „Fata babei şi fata moşneagului“, pe muzică de Dan Bălan. Regia şi scenariul piesei sînt semnate de Daniel Stanciu, iar scenografia îi aparţine Deliei Cornelia Ioanin. Pe scenă vor evolua actorii: Aneta Forna Christu, Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Adrian Bădilă, Ion Ciolan, Claudia Zaharia şi Rodica Parasea.

Mîine, de la ora 09.30, copiii cu vîrste cuprinse între 6 şi 12 ani, vor putea urmări peripeţiile celebrului personaj al lui Charles Perault, „Motanul încălţat“, în viziunea regizorală a lui Cristian Pepino. Scenografia este realizată de Cristina Pepino, iar coregrafia de Maria Aprozianu. Aceeaşi echipă regizor-scenograf şi-a adus contribuţia şi la crearea imaginii îndrăgitului personaj de poveste „Sinbad Marinarul“. Spectacolul în distribuţia căruia se regăsesc actorii Ion Ciolan, Daniel Minciună, Daniela Manolache, Clara Ghiuvelechian, Adrian Bădilă, Claudia Zaharia, Alin Constantinescu, Victor Petcu şi Laurenţiu Dogaru este programat joi şi vineri, de la 11.00, în Sala Teatrului.

Taguri articol


12