Capra politichiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Capra politichiei

Eveniment 18 August 2008 / 00:00 597 accesări

În loc de laptele şi cornul, parlamentarii noştri joacă lapte gros. Regula e simplă-unii stau capră şi ceilalţi sar peste ei, motiv pentru care se scuză că nu au coloană vertebrală. Sigur, pentru foarte mulţi parlamentari orgolioşi din fire, postura de capră este una cît se poate de incomodă. Ferice de domnul Boc, pentru că statura nu îl avantajează deloc! Unde aţi văzut capră pînă la gît? În Parlamentul Romîniei, laptele gros are o semnificaţie aparte. În mod deosebit, după cum am constatat, pentru reprezentanţii partidului prezidenţial, laptele gros reprezintă dovada clară că noi trăim mai bine, după cum ne-a promis prezidentul. Laptele şi cornul pentru copii au fost înlocuite de laptele gros prezidenţial. E gros dar nu-i consistent. E ca apa chioară de la robinet. În loc de fapte, politicienii noştri joacă vîrtos lapte gros şi merg cu capra prin vecini. În perspectiva alegerilor parlamentare, au împodobit capra cu tot felul de zorzoane. După abţibilduri, cifre şi statistici optimiste, capra Guvernului este cea mai veselă cu putinţă. Parcă-i îmbrăcată în hîrtie creponată! În ultima vreme, guvernanţii ne tot plimbă pe sub nas, ceea ce nu este prea plăcut, capra cu tot felul de indicatori. Este una, de pildă, cu ungerul plin de pensii mărite. Noi întrebăm de unde fonduri şi ei ne răspund că au un excedent bugetar. Capra în cauză, întreb, nu are cumva ugerele siliconate? Există şi capra cu măsline. Ca şi în cazul pensiilor care se vor mulge pe drum, e vorba de o simplă căcărează din abundenţă. Constat că în saivanele Guvernului, ca dovadă că nu numai Becali are aşa ceva, se manifestă cu aplomb capra tăvălită prin noroi. Săraca, poate nu ştiţi, a fost cărată peste tot de premier în zonele afectate de inundaţii. I-aţi auzit pe miniştri cum strigă? Nuuuuu? Sloganul lor sună cam aşa:” Ia capra cu noroace/Dai un vot/ Chiar dacă nu face” Cînd vine vorba de lapte gros, regulile elementare se rezumă la săritul caprei. Adevărul este că inşii din partidul prezidenţial au cam sărit capra! Pentru că au carte verde de la Cotroceni, consideră că doar Opoziţia trebuie să stea capră! Apucături dictatoriale! În perspectiva alegerilor, dumnealor îşi pun mari speranţe în capra cu noroace. Fără ea, s-ar putea să spună din nou adio guvernării. Cine ştie ce ţap o să ajungă prim ministru! Conform tradiţiilor noastre statornicite în politică, la mare căutare se află capra vecinului. Este o metodă simplă şi eficientă în tentativa de a-ţi împroşca frecvent cu căcărează adversarul politic. Călare pe capra vecinului, dai în permanenţă vina pe ea. Procedeul seamănă foarte mult cu redirijarea apelurilor telefonice. Tot ceea ce este naşpa se redirijează către centrala caprei vecinului, capra tuturor răutăţilor! Din acest motiv, capra vecinului a căpătat fizionomia şi reflexele unui cămiloi. În primul rînd, din cauza directivelor de partid şi de stat, s-a cocoşat. Pe urmă, scuipă tot timpul, ceea ce nu e frumos…În ultimii ani, s-a acordat o atenţie deosebită creşterii şi educării şeptelului de capre de acest gen. Fără capra vecinului, politicianul riscă să piardă şi ultima urmă de credibilitate din cariera sa păcătoasă. Pe cine mai dă el vina în caz de eşec lamentabil? Pe spinarea cui îşi scoate cămaşa cînd este prins la înghesuială? Cine răspunde de soarta promisiunilor electorale lăsate de izbelişte? Capra vecinului asigură, pe post de vestă antiglonţ, protecţia fundului celor învăţaţi să o încaseze fecvent. E vorba de politicienii cu fundul tăbăcit de şuturi. Cum este, de pildă, premierul? Aha.

Taguri articol


12