Capsulă de aprovizionare spre ISS, lansată după o amânare de două zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Capsulă de aprovizionare spre ISS, lansată după o amânare de două zile

Ştiință 15 Octombrie 2017 / 10:50 1276 accesări

Rusia a lansat sâmbătă o capsulă de aprovizionare Progress, cu provizii și echipamente pentru experimente științifice spre Stația Spațială Internațională (ISS), de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, transmite AFP. Racheta Soyouz 2.1 a transportat fără probleme capsula de aprovizionare pe orbită la 8 minute după lansarea ce s-a produs la ora 08:47 GMT. Lansarea a fost anulată timp de două zile, după ce tentativa de lansare ce a avut loc la 12 octombrie a fost anulată din cauza declanșării unei alerte automate. Capsula Progress MS-07 transportă peste 2 tone de materiale, în special combustibili, butelii cu oxigen, materiale pentru experimente și provizii pentru membrii echipajului.

Capsula va andoca în mod automat la ISS, luni, la ora 11:09 GMT. După ce echipajul ISS va descărca materialele transportate, capsula va fi umplută cu deșeuri și se va desprinde de ISS, urmând să reintre în atmosferă unde va arde complet.



12